Flash news:
 
<< Înapoi


Primarul Gheorghe Falcă speră că administraţia locală va primi Cetatea Aradului în 2015 sau 2016



23.05.13 de C.U.

Primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, a prezentat într-o conferință de presă concluziile întâlnirii pe care a avut-o marți, 21 mai 2013, cu reprezentanții Ministerului Apărării Naționale și ai Statului Major General pe tema transferului Cetății Aradului în administrarea locală.
Falcă a precizat că în cadrul întâlnirii pe care a avut-o marți la Ministerul Apărării cu ministrul-secretar de stat Vasile Costea și cu Șeful Statului Major General, general-locotenent Ștefan Dănilă, au fost reanalizate toate aspectele legate de prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1100/2010 care reglementează condițiile de transfer al Cetății către Municipiul Arad.  „Responsabilii Ministerului și Armatei au apreciat că Municipiul Arad și-a îndeplinit toate obligațiile, respectiv a predat către Minister 10 hectare de teren pentru amenajarea unui poligon de instrucție, a transmis în ianuarie 2011 către ANL terenul și documentația de urbanism în vederea construirii de către ANL a unui număr de 250 (128+136) de locuințe pentru cadrele militare şi a întocmit documentația pentru reabilitarea cazarmei din Gai”, a declarat primarul Falcă. Acesta a mai afirmat:După ce au reanalizat documentația, reprezentanții militari au concluzionat că în proiectul inițial pentru cazarma Gai sunt cuprinse și investiții pe care ar trebui să le realizeze Ministerul (construcții noi), nu doar reabilitarea clădirilor existente în incinta cazarmei de către municipalitate. În aceste condiții, și având în vedere existența unei decizii a CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării) care impune mutatea UM din Cetate, responsabilii Armatei s-au arătat interesați de a păstra oferta municipalității, respectiv oportunitatea de a beneficia de lucrări în valoare de aproximativ 7 milioane de euro executate de Primăria Arad la cazarma din Gai”.
Primarul Aradului a afirmat că reprezentanții MApN vor prezenta ministrului aceste concluzii și vor propune promovarea unei noi Hotărâri de Guvern care să stabilească modificările de care este nevoie în proiectul de modernizare care vizează cazarma din Gai. „Adoptarea acestui nou act normativ ar permite continuarea imediată a procedurilor pentru executarea lucrărilor și ar oferi și militarilor oportunitatea de a se muta în condiții moderne în timp relativ scurt. Sper ca la sfârşitul anului 2015, sau începutul anului 2016, să primim această Cetate şi să o folosim în interesul municipiului Arad, accesând fonduri europene pe componeta istorică”, mai declară primarul.



Comentarii (4)

raspuns - la 25.05.2013 ora 10:12:55



eu cred.Dobritoiu ex min MAI s a bagat pina in gat in cacat cu fel si fel de excrocherii.El a fost cel care a oprit proiectul Cetate.Dar dupa parerea voastra de atotstiutori acest proiect se realizeaza batind din palme?


Radu - la 24.05.2013 ora 09:30:49



asa ar vrea Falca sa fie, nu cred ca sefii armatei au cedat asa usor farmecelor sale. parca vad ca ei o sa declare altceva iar Falca o sa spuna apoi ca mint si ca el a vrut a facut si asa mai departe. eu de multa vreme nu mai cred nimic din ce scorneste acest individ


intrebare - la 24.05.2013 ora 09:30:25



exista vreo singura persoana in Arad care poate sa creada asemenea tromboane?este cunoscut caminciuna are picioare scurte,si din chiar declaratia celui in cauza rezulta ca transferul Cetatii nu se va face;prin urmare,doar minciuni,minciuni,nimic pentru Arad,totul pentru mafie...


bullashit - la 23.05.2013 ora 23:44:50



de trei lei speranta...


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891