Flash news:
 
<< Înapoi


REPORTAJ/ Viaţa e o fântână toamna. La Obârşia. (GALERIE FOTO)



21.11.12 de Lucian Valeriu

18 noiembrie, 2012. O scurtă călătorie fizică şi metafizică până pe acoperişul obârşiei şi-napoi.

Ieşi din Roşia Nouă şi intri în toamna profundă. Fizic, intri în Corbeşti, prin Petriş... treci şi de Corbeşti... îţi laşi maşina la poale, până te prinzi că nu mai are cum să urce şi urci, fratele meu, vreo 2 ore... urci. Pe picioarele şi pe plămânii tăi. Nu-i uşor să ajungi pe acoperişul unei lumi.
Acoperişul Lumii Apusene; confluenţa micromontană a Văilor Mureşului şi Crișului Alb – de dragul geografiei... dar nu contează... chiar ultimul lucru care mai contează acolo e geografia nominală! Aproape un conformism să dezvolţi toponimii.
Şi totuşi, tocmai pentru că sunt aşa de la îndemână de descifrat, puterea numelor lor creşte. O simţi cum creşte pe măsură ce urci. Când vezi că scrie „Obârşia” pe tablă fă-ţi un bine şi începe să te pregăteşti fizic şi psihic de un urcuş lung (vreo două ore) şi ostenitor (pante de peste 45 de grade şi ace de păr în regim de umezeală). Dar purificator. Fizic... era să scriu ftizic... ies toate ţigările din ultimele două săptămâni – o lună din tine... toată otrava... Acuma, sigur că în momentele alea grele când iese, ţi-o dă, tată!... Te loveşte-n pleura plămânilor de te ia o tuse de zici că ţi-a explodat o grenadă-n piept. Prin pleura pulmonară îţi ies şrapnele de nimic dureros. Respiraţia ţi se intensifică până la 3 secunde, plus o pauză de sacadare. O muzică pe care nu-i o plăcere să o auzi filtrată prin tine, după ce emanată de un torace poluat cu toate mizeriile urbane. Dar şi dacă nu eşti genul fumător, tot nu rămâi fără sechele. (Metafizic vorbind... pe sărite, în cele ce urmează. )
Nu discutăm despre profesioniştii căţărărilor, călăreţi de pante şi mountainyarzi cu ştaif aici... să fim înţeleşi d.p.d.v. al etichetelor.
Călătoria despre care vorbesc în tripul de faţă e pentru amatori de ascensiuni deosebite, pentru ei extreme dar, în acelaşi timp, afine... autoempatice. Care au chef să se dea ei înşişi prin labirintul propriei fiinţe – şi nu neapărat în sens existenţialist. Ca un fel de manifest pentru
Academia de Înalte Studii Biologice pe Oameni din Bujac. Pentru sănătatea pământului... cum a confiscat un poet care nu-mi place. O călătorie spre obârşia cerului. Prin Obârşia, spre obârşia ta... nu
neapărat cu „o” mic de mână. Înspre, cum ar veni, opusul pietrei tale funerare încă nepietrificată.

 

Din ciclu’ „ce dracu m-aş face dac-aş fi în locul meu?”...
Drumul urcă într-un mare fel. Îl binecuvântezi pe domnul-dumnezeul-nostru-al-drumurilor în care crezi tu că nu-i noroi, nu plouă, nu-i frig, nu-i cald, nu-i nimic să îţi provoace disconfort climatic. Absolut fiecare secundă merită memorată vizual, fiecare metru staţionat o viaţă-două, orice culoare engramată, orice cadru pictat, orice perspectivă tapetată pe suflet. Un paradis al nuanţelor din care e făcută lumea şi tu. A celor mai vechi şi mai perene şi mai susceptibile de eternitate obârşii. Mama lor – mama naturală a paradisurilor.
Eşti în spatele fiinţei tale. Duhul ţi-a luat-o înainte şi ai rămas tu cu tine... cu partea limită a rezistenţei din tine. Gâfâi. Gâfâi şi te rogi să mai poţi să urci. Gâfâi fizic şi gâfâi religios. Gâfâi ca să nu mori. Gâfâi din toate spasmele şi gâfâi din toate spaimele. Gâfâit fizic dinamic se numeşte ăsta.
Muscular e ok... cât se poate de suportabil şi reconfortant chiar. Pe dinlăuntrul pieptului, însă, rupe... mă repet. Numai gândul la ţigări îţi oripilează starea! (Şi, totuşi, fumezi sus... c-aşa-i în tenis!) Când mai eşti şi într-un fel de concurs cu şi despre nefumători, chiar că-ţi vine să juri pe ce-ai tu mai scump (nimic, la ora aia) că aia de jos o fost ultima ţigară a morţilor lor de otrăvuri inutile.
Mulţumesc şi să-i dea domnu sătătate lu’ călugărul ăla de le-o pus că sunt locuri de odihnă. Ce binecuvântare sunt locurile astea de odihnă! Îți mai dai un solex jos – cine dracu m-a pus să-l iau şi pe ăsta pe mine?... ca să am ce căra! Nu poţi gândi... ăsta-i dezavantajul... că fiinţa ta e ocupată să gâfâie. Ocupată cu gura ta. Se numeşte gâfâit metafizic static ăsta. Golire de sine, frate, se cheamă că ai fost ales să prestezi: golire de sine – anticipând Sălaşele Obârşiei.

Sălaşele Obârşiei
Nu-i nimic: duhul îţi va fi revenit odată cu poposirea la Sălaşele Obârşiei. Vei fi cuminte şi vei mulţumi toată viaţa domnului-dumnezeului-turiştilor care te-a selectat din cine ştie ce mulţime şi ţi-a oferit privilegiul de a intra în Sălaşele Obârşiei. Îmbinările acelea de minuni, doar aparent moarte, se dau vederii unui om maxim o dată în viaţă. Şi ştii?... Nu cunosc individ dotat cu ambele emisfere cerebrale care, măcar o dată în viaţă, să nu-şi fi dorit un sălaş la Obârşia.
Să (vrei să) ai sălaş la Obârşia e fix ca şi să (vrei să) ai yaht cu piscină în sufragerie, un milion de euro cash, câte un apartament în fiecare capitală a lumii sau un stol de majorete – dar invers.
Un fel de cum ai fi dacă ai fi doar tu cu tine şi cu începuturile tale ca om – varianta pe bune... nu cea la care meditezi, uneori, în faţa calculatorului sau când se ia şeful de tine, sau când îţi scriu creditorii, sau când îţi sună trei telefoane deodată, sau când îţi prinzi fiica-n lift cu un cocalar sau când realizezi că ultimele 8 ore n-ai lăsat telecomanda din mână, sau când... sau când.
Sălaşul „clasic” – ca să folosesc o generalitate lămuritoare, deşi forţată taxinomic – are aura dacică a arhitecturii Primilor Oameni. Îmbinările în formă de „Y” predomină construcţia dintr-un lemn atât de trainic încât practic n-are moarte. În afară de balamale şi de zăvoare şi de colţii grapei nu vezi fier. Dai poarta staulului la o parte şi intri într-un prezent despre care habar n-aveai.
Pe tine, blochist prost şi dezrădăcinat, cu dopuri de manele-n urechi şi ceară de lumânări profane-n nas, cu flegmă de mâzgă industrială-n plămâni şi cu stresu-n freză s-ar putea să nu te impresioneze impactul: pervertit atât materialist, cât şi dialectic şi istoric, başca incult şi cu ADN incert, contactul cu prezentul chihlimbarizat în sine e posibil să nu te impresioneze. Dacă măcar o urmă de dac, însă, îţi mai traversează, salvându-ţi o genă, sistemul neurovegetativ – cum ar zice aceiaşi cercetători de la Academia de Înalte Studii Biologice pe Oameni din Bujac – ei bine, ea se va trezi şi... vezi?... aici nu neapărat dacul... să fim echidistanţi: ostrogotul... hunul... avarul... vandalu... ce domnu-dumnezeul tău ai fost la obârşie, frate. Se va trezi!
Şi nu, nu vorbim de un muzeu al satului în sens oficial, necum oficios al vreunei cauze. Nici ofticos. Obârşia nu-i un sat. Nu e „mediu rural.” E un templu dacic de cea mai autentică factură. Şi nu mă joc cu cuvintele. Pot cita din câţi dacologi e nevoie, din hermeneuţi şi istorici specializaţi pe subiect – mi-ar plăcea să cred că oricare dintre oameni poate (google e un bun punct de start). Să zici că Sălaşele Obârşiei sunt la ţară e ca şi cum i-ai face rurali pe cei din jurul Acropolelor... şi comparaţii s-ar mai putea găsi... la urma urmei, cât se poate de flatant pentru un patriot autentic, nu multe.
Sălaşele Obârşiei sunt nişte minunăţii dacice de unde se mai pot inspira două culturi distincte cel puţin... eventual contopite într-una singură (geto-slavă?... să se pronunţe specialiştii).
Aproape că Brâncuşi pare mic copil când priveşti fundaţii, apoteoze, cruci... Sălaşele Obârşiei, aşa de părăsite cum par, sunt locuite de aceste spirite ancestrale. Concomitent locuite cu fiecare formă de viaţă cuprinsă în acel areal parcă infinit. Ciuperca aia, de exemplu, pe care o vezi crescută brusc în faţa porţii, poartă în ea o bucăţică din mintea cine ştie cărui tarabostes pe care poliţia cerurilor sau domnul-dumnezeul-nostru de acum 2000 de ani l-a dus să colonizeze Obârşia. În mărul ăla din spatele casei, din fructul căruia o pasăre mănâncă o lună, sfidând cu nonşalanţă păcatul primordial de câte ori are ea chef să cânte, stau împletite catene şi nucleotide  ce pot reface o lume... două... trei...
Gene de geniu sunt acolo!...
Culegi ciuperca (va fi fost necomestibilă doar dacă tu vei fi fost prost, venit cu gând rău) şi o pui pe plita încinsă. O întorci de vreo 12 ori pe toate feţele, să se prăjească uniform. O mănânci aşa.
Şi nici nu plângi. Dimpotrivă. Din merele alea îţi faci un compot de ieşi din iarnă cu tot dulcele necesar. Nu mai vorbesc de ceaiuri. De spirtoase. De măceşe. De ouă (vorba unui membru cu drepturi depline al Academiei de Înalte Studii Biologice pe Oameni din Bujac: „5 găini şi-un cocoş... hai... 10 găini şi doi cocoşi!”). De melci... ’care cu gustul lui. Pârâurile sunt pline de clean. Dar te poţi abţine. Staulele sunt ca noi. Nu ca noi – ca mine şi ca tine: mult mai curate. Au fânul pregătit în iesle... zici că acum o secundă o furcă bine strunită le-a aşezat acolo. Îşi aşteaptă doar caprele, vaca, găinile lu dumezo... ce-o mai fi. Sau naşterea altui mântuitor – cine ştie?...
În odăile de odihnă aproape că n-are rost să umbli. Un călugăr zen te-ar bate măr dacă ai strofoca fengshuiu’ respectiv cu prostiile tale... Ai puteai interveni, dar cu milă, migală de arheolog şi cu dragoste de loc. Vezi că s-ar putea ca Horia, Cloşca şi Crişan să fi băut fix la masa aia pe care stai tu, acum două secole şi-un sfert. „(...)răsculaţii lui Horia, Cloşca şi Crişan, care în toamna anului 1784 au pătruns pe aici, alături de ei luptând şi primii iobagi din Obârşia” – conform istoriei oficiale. Mihai Farau cică se numea liderul celor din Obârşia, care ulterior a ajuns unul dintre conducătorii răscoalei celor mai ciumegi dintre ardeleni. „Tot pe aici au pătruns în 1849 în Valea Mureşului şi cetele lui Avram Iancu care au ajuns cu avangărzile până la Neudorf” – întăresc aceleaşi oficiale surse.
Şi nu, n-ai cum să nu îi oferi imaginaţiei luxul (la rigoare obligatoriu) de a-şi închipui vremurile când Obârşia... sălaşele alea pe lângă care rămâi mut plimbându-te în toamna de graţie a lui 2012... erau viaţă animată pură şi dură şi obscură. Societatea diamantină prin excelenţă. Când copii zburdau, căpriţe prin iarbă, livezile, stupii (e plin de stupi părăsiţi...), cămara plină, căprioara era animal de companie şi pe şeful satului îl chema Gelu şi descindea direct din generalii lui Decebal. N-ai cum.

Fântâna. Toamna.
Pastelul e o vrajă separată. Vorba unei iubite: „zici că-i cearceaful de pe ochii lui Cezanne!” Luminile toamnei pe o fântână a cărei adâncime te aruncă în altă dimensiune. Un pin atât de galben încât te aruncă în neverosimil. Aruncările astea nu dor... nici măcar nu şochează, dar rup. Rup tandru, rup volatil, rup cum rupe domnul-dumnezeul-nostru-al-vânturilor sporii de pe ciuperci şi frunzele astea de pe copacii ăştia.... uită-te şi tu cum cad... cum cad... cum cazi.
Rupe realitatea în culori şi rupe sufletul în obârşii. În câte? Uită-te şi tu: în câte culori arată toamna asta: în toate.

Temă de casă:
Să te duci acolo însoţit de 100 de coli veline şi un set de creioane!
Să stai o lună. August, să zicem. Sau care ţi-e ţie mai inutilă din an. Care îţi provoacă, în apartamentul tău de bloc, cel mai mare disconfort termic, acustic, sexual, fizic sau metafizic. Să stai singur-cuc. Tu cu Dumnezeu sau fără, cu Cărţile tale sau fără, cu Muzica ta sau fără. Să umpli colile alea cu scrisul tău. Şi aceea va fi cartea Obârşiei tale.

Addenda:
Într-unul dintre aceste sălaşe a locuit, timp de 86 de ani şi ceva, Nea Aron. Căutându-l pe Nea Aron era titlul cu care am pornit la drum. „Nea Aron a trăit 87 de ani departe de civilizaţie. Într-un sălaş de pe muntele care închide valea Roşiei, deasupra satului cu cel mai potrivit nume: Obârşia. Pentru Nea Aron, muntele era începutul şi sfârşitul lumii, de unde cobora de două trei ori pe an în altă lume, adică în sat, după alimente sau la doctorul de ochi... Uneori îi duceam câteva provizii şi o vorbă bună. Duminică, împreună cu doi prieteni l-am căutat din nou. Însă Nea Aron nu ne-a mai întâmpinat în poarta din leaţuri putrezite în spatele căreia stătea într-o rână sălaşul din lemn acoperit cu paie. Nici cele 7 capre care-i asigurau minima subzistenţă. Pentru că Nea Aron s-a mutat în sălaşul de deasupra muntelui de unde privea mirat cum nişte orăşeni urcau gâfâind să-i aducă ce nu-i mai era de trebuinţă...”
Ioan Matiuţ




Comentarii (11)

popovicielisa - la 06.04.2013 ora 17:25:13



dar este cam rau drumul


popovicielisa - la 06.04.2013 ora 17:22:32



este super tare la obarsia poti uraca si cu masina ai cu bicicleta


popovicimirela - la 31.03.2013 ora 17:26:17



da se poate urca cu masina pana sus la cota zero


L.V. - la 22.11.2012 ora 12:31:54



mersi mult, Tifi!... le-am primit. le prelucrez un pic si pe pun aici, sa fie arhivate...


Tifi - la 22.11.2012 ora 11:57:48



Cum spuneam, o lume minunata. Am fost asta-vara, cu bicicleta. De fapt, impropriu spus, ca am facut vreo 18 km pe jos. Iti trimit din poze de-ale mele...


Horea - la 22.11.2012 ora 09:20:17



Mai veniti si cu astfel de articole, -super de fapt- ca suntem satui de tot felul de prostii....


timebomb - la 21.11.2012 ora 21:31:25



nu, Maria, nu se poate... asta e si farmecul...:)


Maria - la 21.11.2012 ora 21:26:55



Frumos. Unde e Obarsia asta? Se poate merge cu masina pana sus?


Dorin - la 21.11.2012 ora 11:51:38



lectura placuta! merita!


L.V. - la 21.11.2012 ora 10:55:54



comentarii la foto si ta`felu`, pe https://www.facebook.com/media/set/?set=a.3493226747714.109238.1782920666&type=1 :)


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891