Flash news:
 
<< Înapoi


Reprezentanţii presei din Arad solicită demiterea directorului de la Filarmonică!



28.02.13 de O.T.

Reprezentanţii principalelor mijloace de informare în masă din Arad se raliază cererii Colegiului Artistic şi a Sindicatului Artiştilor Interpreţi din cadrul Filarmonicii Arad de demitere a directorului instituţiei, Alin Văcean.
„Domnule primar, domnilor şi doamnelor consilieri locali municipali, prin intermediul acestei scrisori deschise vă solicităm să daţi curs cererii de demitere a personajului Alin Văcean, ajuns – credem noi – dintr-o gravă eroare în fruntea unei asemenea instituţii. Am asistat în ultimii ani la derapajele acestui individ şi credem că este momentul să li se pună capăt! Suntem întru totul de acord cu motivele formulate de sindicalişti şi membrii Colegiului Artistic în cererea de demitere, considerându-le reale şi cât se poate de grave.
La toate acestea am mai adăuga şi imposibilitatea colaborării cu distinsul director dr. Văcean în ceea ce priveşte mediatizarea evenimentelor Filarmonicii, cele mai importante mijloace de informare în masă din Arad suspendând orice colaborare cu instituţia din acest punct de vedere. În consecinţă, pentru reinstaurarea unui climat de normalitate atât de necesar Filarmonicii, precum şi a reluării colaborării cu presa, vă solicităm, la rândul nostru, să-l demiteţi – de urgenţă dacă se poate! – pe ilustrul personaj Văcean Alin.
În aşteptarea unei reacţii normale măcar din partea administraţiei locale, semnează: Jurnal Arădean, Glasul Aradului, NEWSAR, Flacăra Roşie, Actualităţi-Arad, City News Arad, Arad Info, Aradon, corespondenţii presei centrale etc., lista rămânând deschisă”
, se arată în scrisoarea deschisă adresată primarului Gheorghe Falcă şi consilierilor locali municipali.
Nu este pentru prima dată când reprezentanţii principalelor mijloace de informare în masă arădene iau atitudine vizavi de directorul Filarmonicii de Stat din Arad. Anul trecut, în cursul lunii aprilie, presa arădeană îi solicita directorului Alin Văcean demisia de onoare, după ce aceasta a făcut câteva declaraţii nedemne de funcţia pe care temporar o ocupă. Ulterior, reprezentanţii presei au solicitat un audit la Filarmonică şi chiar un control al Curţii de Conturi, fără a găsi însă înţelegere la şefii administraţiei locale sau la cei ai instituţiei de control menţionate.



Comentarii (6)

poli - la 28.02.2013 ora 18:53:49



la timisoara cu voi


Radu - la 28.02.2013 ora 16:18:32



daca Vacean ar avea onoare ar pleca singur. daca toti iti spun ca esti beat atunci trebuie sa pleci la culcare!


mirabela pt N.A. - la 28.02.2013 ora 14:22:10



Ar trebui sa le multumesti ziaristilor "lu peste prajit" pentru ca iau atitudine....si nu numai pt asta. Mitocania si aroganta nu au ce cauta la conducerea unei institutii, mai ales a unei institutii de cultura.


@NA - la 28.02.2013 ora 14:20:49



Te-ai saturat de presa libera? Comunistul din tine te face sa scoti dejectii? Inscriete n PDL. Acolo e locul tau.


ioana - la 28.02.2013 ora 14:18:27



inca e director? de aia nu mai stim ce concerte sunt la filarmonica! pacat...


N.A. - la 28.02.2013 ora 14:16:46



Stati linistiti ca nu va baga nimeni in seama ziaristii lu peste prajit


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891