Flash news:
 
<< Înapoi


Să înceapă mascarada!



15.02.14 de Adi Dumitru

În aceste zile, pe lângă problemele de la UTA cu care suntem deja atât de obişnuiţi încât nimic nu ne mai miră, se mai întâmplă un lucru interesant. A început cursa electorală pentru fotoliul de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Teoretic, ar fi trebuit să fie o luptă cu finalizare pozitivă pentru fotbalul arădean. În practică, va câştiga persoana care va fi plăcută pe plan politic. Iar pe plan politic, de această dată, se cere un singur lucru. Punerea umărului la promovarea celor de la UTA II în liga a treia şi cam atât.
Niciunul dintre cei care candidează pentru postul de preşedinte nu prezintă un proiect cert de renaştere a fotbalului arădean, în special la nivel de copii. Lupta din culise e multe mai atractivă decât ceea ce se vede. Actualul preşedinte, Dorel Cura, consideră că şi-a făcut bine treaba şi că mai merită să mai rămână patru ani pe această funcţie. Sigur, uită că a ajuns în aceea funcţie cu largul concurs dat de forţa politică şi că nu a realizat mare brânză. În fapt, singurele realizări au fost încălcările de regulament făcute cu zâmbetul pe buze. Introducerea unor echipe în competiţie după startul acesteia, promovările şi retrogradările decise prin birouri de primărie şi cam atât. A, plus apariţia în poze la orice eveniment sportiv, de parcă asta ar conta. Contracandidaţii săi nu sunt mai de Doamne Ajută. Viorel Buică ... este un om de distracţie şi care ajută pe cine are nevoie atunci când trebuie. Grătarele îi stau mărturie. Adi Lucaci ar vrea multe dar nu prea multe. Iar Răzvan Cadar este un tânăr care nici el nu ştie cum a ajuns să candideze pentru această funcţie.
Aşadar patru Doamne şi toţi patru o apă şi un pământ. Nu e de mirare că în acest ritm scandalurile din ligile inferioare sunt tot mai multe, că juniorii nu mai au loc pe teren din cauza veteranilor care nu concep să se mai retragă şi că terenurile arată din ce în ce mai jalnic. Şi mai grav este că politicul este implicat mai mult decât ar trebui şi în această organizaţie. Cu siguranţă, între AJF Arad şi autorităţile locale trebuie să existe o colaborare. Dar de aici şi până la a se impune din birourile politicienilor ce şi unde trebuie să se facă, este cale lungă. Dacă e să fiu sincer, Dorel Cura va câştiga un nou mandat, fără prea mari probleme. Dar asta nu pentru că l-ar merita, ci pentru că a demonstrat că atunci când este nevoie de el, execută ordinele fără prea mari probleme. Mulţi oameni dintre cei cu care a pornit la drum la primul mandat l-au părăsit pe parcurs sau au fost îndepărtaţi fără prea mari regrete.
Din păcate, nu sunt semne că ceva s-ar putea schimva în viitorul apropiat. Şi mai tragic este că dacă stau să mă gândesc, nu prea văd o persoană potrivită în această funcţie. Aradul duce lipsă în aceste momente de un om de fotbal interesat doar de a face performanţă în acest domeniu. Iar în curând tot fotbalul, de la cel mai mic la cel mai mare, va avea de suferit din această cauză.



Comentarii (3)

nelu - la 20.03.2014 ora 12:31:50



esti platit de tripa dna pitesti de aia esti asa destept!!!hahaha


nelu - la 19.03.2014 ora 14:34:10



hahaha,ce mam distrat,esti buna adrianna,alegerile au fost in 7 02 si asta scrie in 15 02 si scrie numai prostiii simma baiatule sa sti ca lucaci chiar ii bun de presedinte


adrianna - la 19.03.2014 ora 14:05:26



dar chiar ce destept esti,a cistigat cura cu 12 la 59 ajutat de maputa,chiar ca te pricepi,du-te arunca-te in cascada adinca


Nume:
Comentariu:



Adi Dumitru



Să înceapă mascarada! - Adi Dumitru, 15.Feb.14

Când totul se pătează... - Adi Dumitru, 21.Jan.14

Am uitat să ne bucurăm? - Adi Dumitru, 05.Nov.13

Când vrăjeala nu mai ţine! - Adi Dumitru, 15.Sep.13

Eurovisionul, englezii și românii - Adi Dumitru, 06.Aug.13

De dincoace - Adi Dumitru, 11.Feb.13

Așa, de final - Adi Dumitru, 26.Dec.12

Petrică s-a făcut mare - Adi Dumitru, 08.Dec.12

"Semne bune" de început - Adi Dumitru, 22.Sep.12

Despre vise, speranţe, iluzii... - Adi Dumitru, 19.Sep.12


1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 19.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
[email protected]
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
[email protected]
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891