Flash news:
 
<< Înapoi


SC TOP SA e bună de plată, în cazul unei concedieri abuzive!



10.09.12 de O.T.

SC TOP SA este obligată de instanţa de judecată să o reangajeze pe consiliera juridică, concediată abuziv la începutul acestui an. Hotărârea judecătorească vine după un proces care a durat câteva luni.
Astfel, instanţa de judecată a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat decizia de concediere şi a dispus reintegrarea acesteia în funcţia de consilier juridic. De asemenea, „obligă pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat din momentul concedierii şi până la reintegrarea reclamantei pe postul deţinut anterior, precum şi a sumelor reprezentând dobânda legală calculată, sume până la data plaţii efective”, au hotărât judecătorii. Adică, aproximativ 400 de milioane de lei vechi!
De asemenea, obliga pârâta SC TOP SA să platească şi 2.000 de lei cheltuieli de judecată.
Conform prevederilor Codulului Muncii, hotărârile în primă instanţă sunt executorii, deci SC TOP SA va trebui s-o reangajeze pe consiliera juridică, aceasta notificând deja societatea în acest sens.
Consiliera juridică a fost concediată alături de directorul adjunct, Daniela Sabău, după ce ambele a semnalat mai multe nereguli în activitatea societăţii. În acel moment, deşi acuzele la adresa conducerii societăţii au fost cat se poate de dure (şi au generat chiar şi o anchetă din partea Poliţei), atât primarul Gheorghe Falcă cât şi Consiliul de Administraţie al societăţii, organism controlat autoritar de PD-L, au preferat să meargă pe mâna actualei conduceri, despre care se bănuieşte că aduce bani negri pentru partid.
Contactat de către noi, viceprimarul Cătălin Ţiţirigă, cel care răspunde de activitatea SC TOP SA, a declarat că, fiind vorba despre o hotărâre judecătorească, aceasta va trebui pusă în aplicare. „Fiind vorba despre o hotărâre judecătorească, aceasta va trebui pusă în aplicare. În ceea ce priveşte despăgubirile, acestea ar trebui suportate din propriul buzunar de cei care au luat decizia concedierii, nu să fie achitate din banii societăţii, care sunt bani publici”, a declarat viceprimarul.



Comentarii (5)

Vlad - la 10.09.2012 ora 11:07:57



auzi si la Titiriga cica sa plateasca vinovatii. pai cand au platit in tara asta vinovatii?? de la Iliescu incoace nimeni nu a mai raspuns pentru nimic mai ales daca a avut sprijin politic


virgil - la 10.09.2012 ora 08:00:06



de la zis pana la facut e cale lunga! Vrem sa o vedem si pe asta d-le Titiriga! Ar fi o premiera sa raspunda un director de societate comerciala de stat pentru abuzurile facute! De acea nici nu prea cred ca se va intampla desi asta, desi ar trebui sa se intample odada si-o data ca sa se gandeasca de doua ori inainte sa-si bata joc de oameni!


sebis - la 10.09.2012 ora 01:51:27



bravo Titiriga ca toti au crezut ca esti omul lui Falca! MUIE PDL!


un capsunar piersicar :) - la 10.09.2012 ora 01:38:20



nu ne mira dar nici nu ne da pe spate. aceasta societate care sifoneaza bani publici pentru oricine este la putere este un exemplu negativ pentru tot ceea ce se intampla in general in Arad si in Romania


M.A. - la 09.09.2012 ora 21:22:22



La TOP e hotie se stie asa ca nu ne mira decizia judecatorilor.


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891