Flash news:
 
<< Înapoi


SCANDAL/ Ioţcu: "Măduţa e în confuzie totală!" Replica deputatului PSD: "Reacţie exagerată!"



23.05.13 de O.T.

Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, şi deputatul social-democrat Flavius Măduţa se contrează pe tema alocării de fonduri pentru plata arieratelor administraţiilor publice locale.
Nicolae Ioţcu, prim-vicepreşedinte al PDL Arad, afirmă că într-un an de guvernare USL a reuşit să îşi „ambaleze” ineficienţa prin ieşirile mediatice ale reprezentanţilor săi. Ioţcu este de părere că o astfel de ieşire mediatică a avut şi deputatul Flavius Măduţa, care a anunţat că Guvernul a alocat bani pentru plata arieratelor administraţiilor locale, punând accent pe plata datoriilor spitalelor. „În graba de a repeta ce spune USL la nivel central, Flavius Măduţa a intrat, însă, într-o gravă confuzie”, a declarat Nicolae Ioţcu, explicând: „Deputatul Măduţa a anunţat că primăriile şi Consiliul Judeţean din Arad au datorii cumulate de aproape 16 milioane de lei. Ar trebui ca domnul deputat să se documenteze înainte de a face declaraţii hazardate. Consiliul Judeţean nu are datorii, iar Spitalul Judeţean, dacă tot vorbea de spitale, a terminat anul 2012 fără datorii. Şi asta fără «ajutorul» Guvernului, aşa cum afirmă deputatul Măduţa”.
De asemenea, Nicolae Ioţcu îi reaminteşte deputatului Măduţa faptul că Guvernul este dator Aradului, nu invers. „Guvernul USL are datorii faţă de judeţul nostru, faţă de spitale. În Sănătate, dacă tot îi place acest subiect domnului deputat Măduţa, Guvernul este restant la finanţarea diferitelor programe naţionale, cum ar fi tratarea cancerului, sau la cofinanţarea obiectivelor de interes judeţean şi dau exemplu construirea noului spital TBC”, a mai declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean.
„Am luat act de adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind insolvenţa şi sugerăm parlamentarilor USL aflaţi la putere să iniţieze o lege care să prevadă insolvenţa politică şi morală a parlamentarilor care nu aduc bani la bugetul local”, a conchis Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.

Măduţa: „Nu înţeleg reacţia domnului Ioţcu
În replică, deputatul PSD Flavius Măduţa apreciază ca fiind total neproductivă şi exagerată reacţia preşedintelui CJA, Nicolae Ioţcu, faţă de afirmaţiile făcute astăzi de parlamentarul social-democrat privind necesitatea plăţii datoriilor pe care autorităţile locale le înregistrează faţă de diverşi furnizori de bunuri şi servicii.
„Nu înţeleg reacţia domnului Nicolae Ioţcu pentru că  din poziţia de preşedinte al Consiliului Judeţean ar trebui să fie unul din primii oameni care să înţeleagă importanţa plăţii datoriilor pe care le au instituţiile publice. Eu nu l-am atacat pe domnul Ioţcu, nu l-am acuzat că nu şi-a îndeplinit atribuţiile, nici măcar nu  i-am pronunţat numele şi este păcat că a înţeles să dea această replică de tip conflictual. Cred că aceste schimburi dure de replici au devenit mult prea dese şi că ele nu fac altceva decât să îndepărteze oamenii de ceea ce se întâmplă cu adevărat în administraţia oraşului, comunei sau judeţului din care fac parte. Eu am vrut doar să arăt că adoptarea Ordonanţei de Urgenţă privind posibilitatea primăriilor  cu datorii mari din întreaga ţară de a intra în insolvenţă este un lucru pozitiv deoarece va permite ca banii să fie plătiţi mai rapid către societăţile comerciale care au furnizat bunuri sau servicii către respectivele primării. Este o măsură corectă prin care primăriile vor avea o schemă clară conform căreia îşi vor plăti datoriile iar societăţile comerciale vor fi mai sigure că îşi vor primi banii pentru care au prestat deja serviciile conform contractelor încheiate. Este foarte bine că Spitalul Judeţean nu mai are datorii, deşi cu totul alta era situaţia în luna  octombrie a anului 2012 când Guvernul Ponta a alocat 2,7 milioane de lei spre Consiliul Judeţean Arad pentru plata arieratelor înregistrate de acelaşi Spital Judeţean. Pe de altă parte există, din păcate, unele primării din judeţul nostru care înregistrează arierate importante conform datelor existente la Direcţia Generală a Finanţelor Publice. Datele există, vorbim de o problemă reală ce trebuie rezolvată cât mai rapid şi în această direcţie se îndreaptă eforturile Guvernului Ponta”, a declarat deputatul PSD Flavius Măduţa.



Comentarii (10)

tot eu - la 23.05.2013 ora 12:26:26



Azi-maine voi cei de la pdl sunteti uitati. Daca vorbim de un partid serios de dreapta, ne gandim doar la PNL. Te bucuri cand vezi oamenii seriosi de la PNL.


cucuietii din deal - la 23.05.2013 ora 12:13:36



vai de parlamentarii usl-isti sunt zero barat!!!!


pt. cel de la 22.51 - la 23.05.2013 ora 11:30:23



nuuu Falca nu isi pierde timpul cu toti tampitii... vai ce prostii debitezi. pai e de-ajuns sa-si petreaca timpul singur!


Gino - la 23.05.2013 ora 10:30:27



Iotcu si Maduta... mai da-va dreaq de manglitori!


kkt cu mac - la 23.05.2013 ora 02:58:15



nico, intoarce-te la supt


Gogu - la 23.05.2013 ora 02:04:23



maduta vorbeste prostii. ca de obicei...


@ radu - la 23.05.2013 ora 00:51:44



Gh Falca nu a obosit.nu si pierde timpul cu toti timpitii


nico - la 23.05.2013 ora 00:48:55



bietul maduta! este atit de caraghios(nu mi permit sa i zic prost,ca este ditamai parlamentarul)De altfel si Caprar este la fel.vin cu fel si fel de comunicate aberante ptr ca ei bietii nici nu stiu ce voteaza in parlament.butoneaza si ei dupa cum le dicteaza sefu de grup ca ori cum nu pricep nimic.cum p...au avut obrazul sa candideze sa intre intr o institutie a statului care ne hotaraste noua soarta?


arad - la 23.05.2013 ora 00:27:53



intr-adevar,acest iotcu,produs al pdl,nici nu poate concepe ca este o palarie mult prea mare pentru organul ce-i sta intre urechi conducerea judetului;dar se apropie si clipa despartirii...


Radu - la 22.05.2013 ora 22:01:37



era cazul sa se mai certe si cu Iotcu acest Maduta ca am impresia ca Falca a obosit si nu-i mai face fata :)


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891