Flash news:
 
<< Înapoi


Seculici sau Ungureanu, la Senat? O chestiune de ore la PDL Arad!



03.10.12 de O.T.

Luptă fără menajamente în PDL Arad pentru desemnarea candidaţilor la alegerile parlamentare. Miza este mare: candidatura lui Mihai Răzvan Ungureanu la Arad, chiar dacă pentru acest lucru va fi sacrificat însuşi Gheorghe Seculici, preşedintele filialei!
Într-un comunicat de presă al PDL Arad se afirmă că Biroul Permanent Municipal s-a reunit marţi, 2 octombrie, în cadrul unei şedinţe extraordinare pentru a stabili lista de candidaţi pe colegiile din municipiu, precum şi strategia de campanie pentru alegerile din 9 decembrie.
„Din cei 41 de membri ai Biroului Permanent Municipal au fost prezenţi 38, întrunindu-se cvorumul necesar pentru ca deciziile luate să fie statutare. Pe Colegiul senatorial 1 s-au supus la vot propunerile de candidatură, ale lui Mihai Răzvan Ungureanu şi, respectiv, Gheorghe Seculici. În urma votului secret, s-a validat propunerea de candidatură a lui Mihai Răzvan Ungureanu, cu majoritate de voturi. Din Comisia de numărare a voturilor au făcut parte doi membri ai Biroului Permanent Judeţean, Iustin Cionca şi Vasile Vasii, iar din partea Biroului Permanent Municipal, Samuel Caba”, se arată în comunicat. 
„Astfel, în cursul zilei de astăzi, reprezentanţii Biroului Permanent Municipal i-au transmis oficial o scrisoare lui Mihai Răzvan Ungureanu, în care i se adresează oficial invitaţia de a candida din partea Aradului pe colegiul senatorial din municipiu. În ceea ce priveşte colegiile de deputat pentru municipiu, la Colegiul 1 s-a validat candidatura actualului deputat, Lucian Riviş Tipei, iar pentru Colegiul 2 candidatura Claudiei Boghicevici. Pentru Colegiul 3, numele candidatului va fi validat în cadrul unei şedinţe de BPM care are loc astăzi, urmând ca ulterior să se reunească Biroul Permanent Judeţean al PDL Arad, pentru a valida deciziile luate de Biroul Permanent Municipal”, se mai precizează în comunicat.
Rămâneţi pe www.newsar.ro pentru a afla hotărârile luate astăzi de BPM şi BPJ, dar şi dacă acestea sunt statutare sau. Vom reveni cu declaraţii şi informaţii pe parcursul acestei zile.



Comentarii (6)

localnica - la 03.10.2012 ora 18:57:09



in locullui mru ar fi mai bine om al locului adica aradean el sa stea in bucuresti sau probabil nici acolo nu-l vor prea multi


Starea NATIUNII - la 03.10.2012 ora 18:30:01



Propun USL Arad sa cedeze 2 locuri pt. domnul Emil Boc, respectiv doamna Elena Udrea. Ce echipa frumoasa ar avea Aradul, demna de o Romanie a anului 2020! Dar ... va rog nu-l uitati pe Papahagi, sa vina la pachet cu usturoiul lui Neamtu. Le-am pregatit si un clip de prezentare: http://www.youtube.com/watch?v=RGhmT29ABiA


pt. oana si nico - la 03.10.2012 ora 18:09:00



sunteti Falca fetelor?


oana - la 03.10.2012 ora 16:56:22



tot respectul dle Seculici ,dar cred ca a venit timpul sa i lasam pe cei mai tineri sa hotarasca soarta tarii.


nico - la 03.10.2012 ora 16:47:29



Colegiu 3 Mihai Neamtu.Il vrem pe Mihai Neamtu.


falca - la 03.10.2012 ora 16:09:43



ti-am tras-o bosorogule.


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891