Flash news:
 
<< Înapoi


Şi liberalii din municipiu SE OPUN colaborării cu PDL: "Nu este cazul"



04.03.14 de O.T.

După ce senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, şi deputatul Mihăiţă Climente au afirmat, săptămâna trecută, că nu-şi doresc o alianţă locală cu PDL şi l-au caracterizat pe liderul filialei arădene a respectivului partid, Gheorghe Falcă, drept mai puţin „frecventabil”, a venit rândul şefilor organizaţiei municipale a liberalilor să se dezică de democrat-liberali.
Florin Galiş şi Sergiu Bîlcea, liderii Organizaţiei Municipale PNL Arad, au nuanţat marţi, într-o conferinţă de presă, poziţia liberalilor arădeni în ceea ce priveşte relaţia cu administraţia locală dominată de PDL, UDMR şi PPDD, cât şi faţă de foştii colegi de alianţă, de la PSD şi PC. Astfel, potrivit celor doi, care sunt şi consilieri municipali, PNL va continua să facă opoziţie, pentru că „acesta a fost sensul votului din 2012”.
„Noi credem că acesta este un echilibru necesar. Ne dorim să normalizam activităţile în CLM, să ţinem lucrurile sub control. Nu vom face opoziţie faţa de acele proiecte pe care le vom considera legitime pentru Arad, dar acolo unde nu sunt reprezentate interesele arădenilor sau unde vom vedea că nu sunt respectate cerinţe legale ori că vor exista lucrări cu dedicaţie pentru firme de casă, vom avea un cuvânt de spus”, a declarat Florin Galiş, preşedintele PNL Arad.
La rândul său, Sergiu Bîlcea a precizat că „în momentul de faţă nu se justifică o alianţă cu PDL”. Consilierul local municipal a adăugat însă că în politică „niciodată nu e bine să spui niciodată”, în ceea ce priveşte o colaborare cu PDL, dar că „momentan nu este cazul”.
De remarcat, că în ultimele zile în mediul politic din Arad a circulat zvonul potrivit căruia liberalii i-ar fi propus o colaborare primarului Gheorghe Falcă. Cel mai probabil, susţin surse din PNL, zvonul a fost lansat chiar de primar.



Comentarii (14)

.... - la 06.03.2014 ora 11:44:55



PNL Arad
Stanga de sorginte socialista se bazeaza pe doctrina conform careia statul face si da si liderii trebuie sa ia decizii dificile pentru populatie care este proasta si nu gandeste. Doctrina liberala zice invers, ca statul este prost, nu este capabil sa gestioneze viata oamenilor, care singuri, prin ei insisi trebuie sa isi asigure traiul.
In logica asta la conducerea PNL ar trebui sa avem niste indivizi care sa reprezinte oamenii ca indivizi si nu statul ca da si ia dupa cheful unor tatuci.
Liberalismul mai implica libera competitie, respectul dreptului de proprietate, dezvoltarea economica etc.
Astia din poza, m-am uitat in arhiva newsar si am descoperit ca nu au nicio preocupare, niciun proiect, nicio dorinta. Nu au viziune, nu au nimic. Ai insa,la fel ca PSD-istii aceleasi aere de conoscatori si de tatuci plin de rolul de sfatosi a binelui meu.
Daca ii pui repede sa-si uneasca mainile vei descoperi ca au dificultati.
Ce ne spun astia doi? Galis ne zice ca PNL vrea sa fie in opozitie si alalalt ne spune ca nu e bine sa spui niciodata niciodata.... adica NIMIC.
Oricum astia sunt sub nivelul mediu al populatiei, sub nvelul membrilor PNL si in mod categoric sub nivelul la care ar trebui sa fie un reprezentant al ideilor liberale.


hh - la 06.03.2014 ora 10:32:27



care e reteta sa ajungi consilier ca CIONCA la apa canal cu 80 milioane salar?sa ne spuna si noua.


sibianu - la 06.03.2014 ora 10:19:46



reteta de a ajunge consilier in cazul celui care nu e capabil sa lege doua fraze din poza asta este sa fii servul lui galis sa-l plimbi cu masina si sa cotizezi la campanie, asta este reteta sa ajungi ,,lider" liberar, ce-i in cap e jaleeeee


Nicu - la 05.03.2014 ora 23:46:59



Un lucru este foarte clar,Galis dalmatianul este o creatura la care i se potriveste perfect cuvintele: trantor-tradator,cat despre celalalt ma mir foarte tare ca stie sa vorbeasca.


Eva - la 05.03.2014 ora 14:06:48



Daca o sa verificati documentele din penultima sedinta a CLM Arad ,o sa descoperiti ca cei 2 indivizi au fost singurii din fostul USL care au votat amendamentele (vreo 40) lui Falca si a slugilor lui,halal liberali!!???


NoBody - la 05.03.2014 ora 13:48:44



Somerul Galis, ca de obicei sub influenta drogurilor, da din gura fara sa stie ce spune.
Are dreptate. Nu mai colaboreaza cu PDL-ul ci toata conducerea asa zisului PNL Arad ESTE CONDUSA de cei veniti de la PDL.
"FRECVENTABILI" sunt cei doi mascarici din poza. Adica acum sunt YES-manii lui Ghita.


penelele - la 05.03.2014 ora 12:28:36



niste gunoaie..ca mai toti de teapa lor.doar ciolanul ii intereseaza.


CIUMETZII GALBENI - la 05.03.2014 ora 12:13:26



Bai fraierilor,barem de la Falconetti mai invatati ceva administratie locala.......sunteti prosti si fuduli!


Sorin - la 05.03.2014 ora 10:42:30



degeaba ca nu e cum vor ei. nici macar cum vrea Cristina. jocurile se fac pe la spatele lor.


colombo - la 05.03.2014 ora 10:36:07



SE OPUN colaborÄÉrii cu PDL..poi pana acuma ce au facut ?


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891