Flash news:
 
<< Înapoi

Amenzi în valoare de zeci de mii de lei pentru nereguli privind transportul de persoane

27.03.14 de D.T.

Peste 160 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii rutieri, în cadrul unei acţiuni pentru depistarea neregulilor privind transportul de persoane. „În cadrul acţiunii care a avut loc miercuri pe raza judeţului, pentru depistarea neregulilor privind transportul de persoane şi alte abateri de la normele rutiere, poliţiştii au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 45.000 de lei”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.

Pentru neregulile constatate în trafic, au fost aplicate 162 de sancţiuni contravenţionale, din care 57 pentru depăşirea vitezei legale iar 106 pentru alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute şase permise de conducere şi şase certificate de înmatriculare.

Transport ilegal de persoane
Poliţiştii rutieri au depistat pe în trafic, pe ruta Chişineu Criş - Zimand Cuz, un bărbat care transporta mai multe persoane cu un autobuz aparţinând unei societăţi, fără ca firma respectivă să respecte prevederile privind licenţa de transport. Oamenii legii au aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 9.000 de lei şi a fost suspendat dreptul de utilizare a autobuzului pe o perioadă de aşse luni de zile.

Comentarii
Nume:
Comentariu:

Stiri locale

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891