Flash news:
 
<< Înapoi


Campanie împotriva traficului de persoane, desfăşurată în oraşele Curtici şi Lipova



18.02.14 de D.T.

Fundaţia Pro Prietenia Arad a demarat, luni, în parteneriat cu Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane şi cu ajutorul voluntarilor străini din cadrul proiectelor „Empower your EU Citizenship” şi „Unity in Diversity”, campania de prevenire a traficului de persoane „Together against human trafficking” pentru elevii Liceului Tehnologic „Ion Creangă” din Curtici.
În cadrul campaniei tinerii învaţă diverse aspecte ale acestei problematici: definiţie, elemente constitutive ale infracţiunii, forme de exploatare, statistici, toate acestea fiind discutate într-un mediu intercultural, în limba engleză. 
Aceste activităţi de informare, ce vor fi desfăşurate pâna în luna martie, sunt realizate în două dintre mediile vulnerabile ale judeţului Arad, şi anume, în oraşele Curtici şi Lipova. Conform statisticilor Agenţiei Naţionale împotriva Traficului de Persoane, zonele rurale prezintă un procent ridicat de victime ale traficului de persoane, din pricina accesului mai scăzut la informaţie şi a vulnerabilităţii ridicate în acceptarea diferitelor oferte de muncă în străinătate, fără o cercetare prealabilă. Elevii şi studenţii fac parte din aceste grupuri vulnerabile din cauza lipsei de experienţă, a naivităţii şi a eforturilor pentru găsirea unui loc de muncă.
Voluntarii străini au pregătit această campanie din imboldul de a contribui la educarea tinerilor din comunitatea arădeană în privinţa traficului de persoane. Aceştia se află în România prin Serviciul European de Voluntariat, un program finanţat de Comisia Europeană şi desfăşoară activităţi de natură să încurajeze cetăţenia europeană, toleranşa şi interculturalitatea.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891