Flash news:
 
<< Înapoi


Deputatul Flavius Măduţa, despre pasaje: "Lucrurile nu vor fi simple nici după alocarea banilor"



30.01.14 de O.T.

Deputatul Flavius Măduţa a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că de un an, de când este parlamentar, împreună cu Dorel Căprar şi cu Alexandra Braica, a făcut demersuri pentru finalizarea celor două pasaje de pe centura Aradului. „În această perioadă, am avut mai multe discuţii cu prim-ministrul Victor Ponta, cu ministrul marilor proiecte Dan Şova şi cu directorul CNADNR, Narcis Neaga. Am susţinut finalizarea pasajelor printr-o declaraţie politică în plenul Camerei Deputaţilor, am adresat o interpelare la adresa ministrului Şova şi mai multe memorii CNADNR. Anul trecut am primit asigurări că pasajele vor primi finanţare în bugetul CNADNR în acest an (sunt cuprinse în anexa 3, poziţiile 14 şi 15). Mai mult, am votat chiar amendamentul făcut de PDL la buget, mai degrabă simbolic, din moment ce am un răspuns al CNADNR în care se arată că obiectivele vor fi finanţate. Am primit în urmă cu două săptămâni şi asigurarea din partea primului ministru Victor Ponta că se alocă bani pentru pasaje”, a declarat Flavius Măduţa.
Referindu-se la disputa cu primarul Gheorghe Falcă, Măduţa a precizat: „Am dorit totuşi să aşteptăm să vedem concret începerea lucrărilor, pentru că eu consider că oamenii vor să vadă că au demarat lucrările, nu să asculte discursuri. Am decis să facem aceste precizări după ce Gheorghe Falcă a avut tupeul să încerce să îşi lege numele de reluarea finanţării pentru pasaje. În ultimul an, politicienii de la PDL, în frunte cu Gheorghe Falcă au susţinut că nici în acest an nu vor fi bani pentru pasaje, din cauza parlamentarilor USL. Am fost atacaţi de nenumărate ori pe această temă de către Gheorghe Falcă şi marionetele lui. Mi se pare incredibil tupeul cu care vine acum Gheorghe Falcă să anunţe reluarea finanţării pentru pasaje. Cred că ar fi cazul să le ceară scuze în primul rând arădenilor pentru că i-a minţit şi în al doilea rând nouă, celor care am făcut ceva pozitiv, concret, pentru că ne-a denigrat pe nedrept”.
Deputatul a subliniat însă că lucrurile nu vor fi simple nici după alocarea banilor. „Pasajul de la 6 Vânători poate fi realizat uşor, de la celălalt, unde firma care lucrează este în insolvenţă, vor fi proceduri complicate. Cei de la PDL ar face bine să nu mai politizeze acest subiect. Ei trebuiau să finalizeze cele două pasaje până la venirea noastră la guvernare. Dacă finanţarea nu era suficientă, trebuiau să le facă pe rând, să nu fim în situaţia de azi, când sunt 2 pasaje începute şi niciunul gata”, a spus Măduţa.



Comentarii (1)

Bihoreanu - la 30.01.2014 ora 19:13:00



A catea oara ne minti vamesule ?


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891