Flash news:
 
<< Înapoi


Deputatul Pistru a susţinut în plenul Parlamentului cauza judecătoriilor din Chişineu-Criş şi Gurahonţ



18.02.14 de C.U.

Deputatul Eusebiu Pistru este contrariat de faptul că subiectul desfiinţării judecătoriilor din Chişineu-Criş şi Gurahonţ a devenit subiect de propagandă politică. „Eu am abordat acest subiect ca urmare a discuţiilor cu oamenii, am luat poziţie iar astăzi am avut o declaraţie politică în plen. Voi continua demersurile pentru ca această amânare să se transforme în decizie definitivă de menţinere a activităţii celor două judecătorii”.

De asemenea, deputatul Eusebiu Pistru a adresat şi o interpelare depusă ministrului Justiţiei. „Vă rog să îmi precizaţi dacă în oraşul Chişineu Criş şi în comuna Gurahonţ, judecătoriile pe care le desfiinţaţi vor fi folosite ca sedii secundare conform art. 6 alin. (2), din proiectul aflat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Justiţiei”, se arată în interpelare, Eusebiu Pistru solicitând un răspuns în scris. 

De asemenea, Pistru consideră că parlamentarii USL de Arad ar trebui să şi aroge mai puţin anumite merite şi să îşi asume mai mult responsabilitatea legată de problemele Aradului şi arădenilor. „Văd că parlamentarii USL abordează această problemă de la începuturi, adică din 2006, când s-a propus prima dată problema restructurării sistemului. Domnii deputaţi uită că PDL a reuşit, în 2009, să se opună desfiinţării judecătoriei Chişineu-Criş, deşi atunci exista o problemă, cea a spaţiului de desfăşurare a activităţii. Mă aşteptam ca cei de la USL să aibă aceeaşi atitudine ca şi a parlamentarilor noştri, în 2009, când Judecătoria Chişineu-Criş a scăpat de desfiinţare. În schimb, actualul Guvern USL a hotărât desfiinţarea judecătoriilor”, a afirmat Eusebiu Pistru. 

De asemenea, deputaţii  USL au anunţat acum amânarea deciziei, când aceasta a fost luată pentru toate judecătoriile aflate în această cauză, nu doar pentru cele din Criş şi Gurahonţ. Dacă tot îi preocupă soarta celor două judecătorii, le cer public să rezolve situaţia, astfel încât decizia de desfiinţare a celor două judecătorii să nu fie doar amânată, ci anulată”, a încheiat Eusebiu Pistru.

 


Comentarii (1)

Judecator - la 19.02.2014 ora 11:18:58



Sebi hai la un sprit,lasa chestiile astea la alti.


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891