Flash news:
 
<< Înapoi


Edilul şef al Aradului va participa la o întâlnire cu reprezentanţii FMI



24.01.14 de C.U.

Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, va participa luni, 27 ianuarie, la Bucureşti, la o întâlnire cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI). Edilul Aradului va fi prezent la această reuniune în calitate de prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România.
„Cu ocazia vizitei misiunii FMI de evaluare a acordului stand-by de tip preventiv cu România, condusă de doamna Andrea Schaechter, aceştia au solicitat o întâlnire cu reprezentanţii asociaţiilor autorităţilor locale din România”,
a declarat Gheorghe Falcă.
Tematica discuţiilor între reprezentanţii FMI şi autorităţile locale o constituie: impactul Deciziei Curţii Constiţutionale asupra planurilor de descentralizare (ce schimbari au fost deja facute la nivelul regiunilor şi comunităţilor; care sunt paşii care urmează); situaţia financiară a autorităţilor locale, inclusiv acumularea de arierate şi planurile de investiţii ale acestora.



Comentarii (8)

@penti - la 26.01.2014 ora 12:00:59



bag seama ca esti doamna Ela din moment ce stii ca doarme cu gura deschisa ;)


penti - la 25.01.2014 ora 23:04:22



are Nastase o vorba , acum de cand sta la racoare a devenit filozof .
cand esti la bulau Nu are nici un sens sa dormi cu curul catre perete , daca ai obiceiul sa dormi cu gura deschisa .
ma pufneste rasul daca ma gandesc la cata m.....ie va lua gogu la bulau .


gogu - la 25.01.2014 ora 16:14:35



ne d***e in pula!


falkka - la 25.01.2014 ora 13:38:33



Ma, era si timpul ca metrosexualul asta sa mearga la FeMeI!


penti - la 24.01.2014 ora 21:41:54



va venii ziua scadentei pentru stimabilul ,cand va da socoteala pentru fiecare banut cheltuit !!atunci sa vezi jale si panica in arad .


ioji - la 24.01.2014 ora 21:27:27



DA MADUTA EL NU MERGE CA II DESTEPT FOC DE BUBUIE


rugaminte - la 24.01.2014 ora 20:34:03



oare domnii ceia de la FMI nu ar putea sa-l ia cu ei pe acest uciga-l toaca,sa-l tina la ei citiva ani(vreo 100-150 de ani)apoi sa ni-l dea inapoi intr-o caldarusa?


GOGU - la 24.01.2014 ora 16:46:00



ADICA MERGE SA VADA CE MAI POATE FI CIUPIT, SIFONAT ETC. CA EL CU ALTCEVA NU SE OCUPA


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891