Flash news:
 
<< Înapoi


Falcă: "PDL are mare nevoie acum de electoratul lui Radu F. Alexandru, dar mai ales de cel al lui Emil Boc"



11.02.14 de C.U.

Preşedintele PDL Arad, Gheorghe Falcă, a anunţat marţi, prin intermediul unui comunicat de presă, că partidul are mare nevoie acum de electoratul lui Radu F. Alexandru dar mai ales de cel al lui Emil Boc. „Radu F. Alexandru declara ieri că înscrierea lui Emil Boc în Fundația Mișcarea Populară poate crea confuzie în rândul membrilor PDL care încă mai stau pe gânduri. Fără să se întrebe dacă nu cumva Emil Boc a luat această hotărâre după ce el însuși a stat pe gînduri, domnul Radu F. Alexandru etichetează acest gest ca fiind unul de trădare. Lipsit de forța argumentelor factuale, vicepreședintele PDL preferă să-i intenteze primarului Clujului un proces de intenție, în care principala acuzație, «pur teoretică», este aceea că Emil Boc nu va sprijini PDL la europarlamentare. Dar, ca în orice proces de intenție, acuzatorul uită faptele pure și simple. Iar faptele sunt acestea: ca premier al României, Emil Boc s-a confruntat cu o criză economică pe care mulți specialiști o socotesc fără precedent, dar și cu atacuri mediatice lipsite de scrupule. Nici o secundă nu s-a plâns public de aceste circumstanțe și nici de felul în care PDL-ul l-a sprijinit. Mai mult, la sfîrșitul mandatului și-a asumat deschis acțiunile întreprinse în calitate de șef al Guvernului. A făcut acest lucru nu doar declarativ, ci și printr-un gest de mare responsabilitate politică: a candidat pentru funcția de primar al Clujului și a cîștigat, obținând la acele alegeri un număr de voturi mai mare decât oricare alt reprezentant al PDL. Pentru că domnul Emil Boc știe că, în politică, mai importante decât sprijinul partidului, pe care îl invocă Radu F. Alexandru, sunt sprijinul și mandatul oferite prin vot de către cetățeni. Iar un alt fapt, la fel de evident, ignorat de domnul vicepreședinte, este acela că, dacă domnia sa se poate declara dezamăgit de un gest punctual al lui Emil Boc, sentimentul acesta nu e deloc împărtășit de electoratul nostru, care a dovedit, prin vot, că e departe de a fi dezamăgit de premierul și primarul Emil Boc. Desigur, poate că Radu F. Alexandru crede că, în politică, poziția de conducere într-un partid e mai relevantă decât poziția câștigată în confruntări electorale directe, decât mandatul de încredere acordat prin vot de cetățeni. Și, de aceea, se simte îndreptățit să-l critice pe Emil Boc, mai mult, să-l acuze că produce confuzie în rândul membrilor PDL.  Asta cu toate că singura declarație făcută de Emil Boc la intrarea în Fundația Mișcarea Populară a fost aceea că dușmanul nu este în interior, ci dincolo, în USL. Să fie oare aceasta declarația generatoare de confuzie? Sau dimpotrivă, oare confuzie nu produce tocmai ipoteza, «pur teoretică», avansată de Radu F. Alexandru, că primarul Clujului, un lider de anduranță și campion electoral, ar putea fi chiar exclus din PDL? Un PDL care are mare nevoie acum și de electoratul domnului Radu F. Alexandru, dar mai ales de cel al domnului Emil Boc”, precizează Gheorghe Falcă, preşedinte al PDL Arad, în comunicatul remis astăzi presei locale. 



Comentarii (1)

Boc? - la 11.02.2014 ora 19:35:05



pe bune...Boc? glumesti? hai ma...cine il mai voteaza pe Boc? sincer, nene esti pe langa subiect.


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891