Flash news:
 
<< Înapoi


Flavius Măduţa: "Acţiunile bazate pe voluntariat susţin o societate deschisă şi prosperă!"



18.03.14 de O.T.

Deputatul Flavius Măduţa a susţinut astăzi în Camera Deputaţilor o declaraţie politică prin care a subliniat importanţa susţinerii tinerilor care doresc să participe la acţiuni de voluntariat. În continuare, redăm integral textul declaraţiei politice:

„La sfârşitul săptămânii, am participat la o întrunire a tinerilor, la Arad, care a avut ca temă prezentarea legii care susţine voluntariatul. Aproximativ 200 de tineri, reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale, asociaţii ale elevilor şi studenţilor au fost interesaţi de un cadru care să susţină şi să promoveze voluntariatul. Sunt convins că în toată ţara sunt sute de mii de tineri care doresc să se implice mai mult în viaţa comunităţilor, care susţin o societate deschisă, pluralistă.

Acţiunile bazate pe voluntariat sunt baza pe care funcţionează societatea civilă. Numeroase studii arată legătura directă dintre participarea ca voluntar în cadrul unor organizaţii non-guvernamentale şi atitudinile care favorizează democraţia. Acolo unde există o societate civilă puternică, susţinută prin implicarea voluntarilor, se dezvoltă o forţă civică în măsură să schimbe societatea românească în bine. Participarea la acţiuni bazate pe voluntariat răspândeşte valorile pe care se bazează o societate deschisă şi prosperă: implicarea, acţiunea civică, mecanismele prin care este controlată puterea politică, acţiunea în vederea găsirii unor soluţii pentru rezolvarea problemelor sociale, atitudinea pozitivă faţă de educaţie, implicarea în acţiuni culturale.

Prin definiţie, societatea civilă trebuie să fie independentă faţă de stat, pentru a-şi atinge cu adevărat scopul. Cu toate acestea, la nivelul societăţii româneşti se simte nevoia unui sprijin acordat sectorului non-profit. Legea voluntariatului de exemplu, acordă o serie de facilităţi prin care tinerii pot fi încurajaţi să se implice în activităţi de voluntariat. Printre acestea se numără recunoaşterea activităţii de voluntariat ca practică profesională.

Cred că în perioada următoare, trebuie să dezvoltăm strategia de sprijinire a societăţii civile şi implicarea tinerilor în activităţile bazate pe voluntariat. Trebuie să gândim un cadru care să creeze o legătură între şcoli şi universităţi, pe de o parte, şi organizaţiile non-guvernamentale, pe de altă parte. Trebuie să arătăm că atitudinea pasivă, nepăsătoare conduce spre o societate închisă şi subdezvoltată. Trebuie să promovăm valorile implicării civice, prin campanii de informare, prin promovarea exemplului celor care, prin iniţiativă şi acţiune, schimbă în bine lumea din jurul lor.”



Comentarii (10)

mirabela - la 19.03.2014 ora 18:22:58



Nimic nou sub Soare! Si Ceausescu ne-a tot scos la munca voluntara. Gogu de la Brad a folosit sute de tineri care sa faca voluntariat in campanii, iar apoi i-a uitat. Marea lor majoritate a trecut, intre timp, la PNL.


izvoitza puritatii...voluptara - la 19.03.2014 ora 18:17:25



Povesti, vorbiti prostii. Sperati ca pruncii sa prinda cascavalul din partidul unde face munca gratuita de sclav in folosul baronilor. Hai tu, ma leshi!?


tino - la 19.03.2014 ora 13:49:17



Foarte tare!!!


Laura - la 19.03.2014 ora 13:39:45



Ma bucur sa vad ca voluntariatul ia amploare si la noi in tara. Ma bucura si mai mult cand vad ca politicienii adopta un rol activ in acest fenomen. Felicitari PSD pentru gandirea open-minded! Chiar ma bucura


Teo - la 19.03.2014 ora 13:31:27



Imi place ca PSD-ul ia in vizor sectorul voluntariatului. Doar asa ne putem indrepta cu pasi marunti spre a deveni o tara cu adevarat civilizata.


Francis - la 19.03.2014 ora 13:21:40



Nu cred ca asta este o perspectiva sanatoasa. Dimpotriva tinerii trebuie incurajati si sustinuti in dorinta lor de a se implica spre a crea o lume mai buna. Cred ca doar asa vom atinge niveluyl de cultura pe care l-au atins suedezii si tarile nordice pe care le admiram :)


Satul de imitatii - la 19.03.2014 ora 09:49:35



Voluntariat, adica munca de sclav, fara plata pe langa partide e noua moda. Toate partidele spurca propriul tineret prin demagogicul "voluntariat". Platit oameni sa va faca treaba, lasati voluntariatul pentru interiorul familiilor si membrii lor.


cineva - la 18.03.2014 ora 23:38:01



PSD = PCR


Marcela - la 18.03.2014 ora 22:41:11



Foarte frumos spus!


Sandu - la 18.03.2014 ora 21:43:29



Voluntariatul este motorul unei societati civilizate. Corect!


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891