Flash news:
 
<< Înapoi


Flavius Măduţa: "Programul de relaxare fiscală va consolida creşterea economică"



26.02.14 de D.T.

Deputatul PSD de Arad Flavius Măduţa a susţinut, marţi, în plenul Camerei Deputaţilor o declaraţie politică prin care susţine programul de relaxare fiscală propus de Guvernul Ponta.

Mai jos puteţi citi integral textul declaraţiei politice.
„Deşi traversăm o perioadă de tulburări politice, atenţia Guvernului şi a Parlamentului trebuie să rămână asupra problemelor societăţii româneşti. Poate nu a fost subliniat suficient faptul că anul trecut, România a avut o rată importantă de creştere economică, de 3,5%, semnificativ peste cea previzionată. Cred că în acest an obiectivul Guvernului Ponta trebuie să fie valorificarea şi consolidarea creşterii economice de anul trecut. Continuarea creşterii economice şi obţinerea unor efecte semnificative asupra nivelului de trai de zi cu zi al românilor sunt obiective ce pot fi realizate doar dacă mediul privat, afacerile oneste din România vor fi considerate o prioritate naţională.

Guvernul Ponta trebuie să respecte măsurile economice prin care a câştigat încrederea românilor în anul 2012 şi graficul pe care şi l-a propus pentru continuarea măsurilor care au condus la creşterea economică. Susţin, din propria experienţă ca întreprinzător privat, că cea mai mare problemă a mediului de afaceri este nivelul ridicat al impozitelor. Consider că pachetul de măsuri de relaxare fiscală şi dezvoltare economică anunţat recent de premierul Victor Ponta poate răspunde aşteptării mediului de afaceri. Mă refer aici la reducerea CAS pentru angajator şi neimpozitarea profitului reinvestit, măsuri aplicabile încă din acest an. Guvernul trebuie să obţină sprijin din partea instituţiilor financiare internaţionale pentru aceste măsuri şi să le implementeze cu curaj.

Printr-un program de relaxarea fiscală, Guvernul poate atinge mai multe obiective. În primul rând, creşte gradul de încredere al oamenilor de afaceri, care vor fi mai dispuşi să facă investiţii. Scăderea costului forţei de muncă va încuraja crearea de noi locuri de muncă şi, implicit, creşterea veniturilor realizate la buget. Se creează condiţiile reducerii muncii la negru, aducerea unor venituri în zona de impozitare. Nu în ultimul rând, sunt încurajate afacerile oneste, întreprinzătorii care îşi plătesc corect impozitele.
În Parlament, trebuie să încurajăm şi să susţinem politicile de relaxare fiscală, ca bază a consolidării mediului economic privat şi a consolidării creşterii economice”
.



Comentarii (6)

vfa - la 26.02.2014 ora 23:52:43



sper ca sa fie si realilzabile mult succes!


doxx - la 26.02.2014 ora 23:51:49



Acum ca sunt singuri poate o sa reuseasca mai multe!


Andreea L. - la 26.02.2014 ora 22:31:06



Sa le vad implementate! Va tin pumnii si va felicit pentru initiativa!!


nick - la 26.02.2014 ora 22:20:54



Da! Asta da! Ca tanar cu un SRL nou infiintat asta chiar ma ajuta!!


andrei - la 26.02.2014 ora 22:17:58



Daca implementeaza masurile astea de relaxare fiscala,chiar se face un lucru bun ca va ajuta enorm investitorii care pana la urma, ne dau locuri de muca :)


bpv - la 26.02.2014 ora 22:13:17



In final, un guvern care intelege ca in perioada de depresie economica, relaxarea fiscala reprezinta nu o optiune, ci o necesitate strategica de reabilitare si consolidare economica. Va felicit si va rog, tineti-o tot asa!!


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891