Flash news:
 
<< Înapoi


Liderii PNL Arad: PSD, un pericol la fel de mare ca şi Băsescu şi PDL



21.03.14 de O.T.

Liderii PNL Arad au pus semnul egal între PSD şi PDL, precum şi între premierul Victor Ponta şi preşedintele Traian Băsescu.
Senatorul Ioan Cristina a afirmat că Partidului Social Democrat îi este teamă să candideze singur la alegeri şi de aceea merge sub masca USD, la fel cum PDL a făcut-o sub masca MC-L sau ARD. „La fel cum PDL s-a ascuns sub alte nume, ca MC-L sau ARD, iată că acum şi celor de la PSD le este teamă să candideze sub propriul nume”, a declarat senatorul, într-o conferinţă de presă.
Întrebat despre „pesedizarea” ţării, senatorul a precizat că pericolul pe care PSD îl reprezintă pentru România este comparabil cu cel pe care-l reprezintă preşedintele Traian Băsescu. „Cred că sunt comparabili din acest punct de vedere. Diferenţa este doar aceea că Traian Băsescu este pe final de mandat”, a spus senatorul. Ioan Cristina a afirmat că „atât PDL cât şi PSD au avut întotdeauna tendinţe totalitare când au ajuns la putere şi că «pesedizarea» României e la fel de periculoasă ca şi Traian Băsescu”.
La rândul său, deputatul Mihăiţă Calimente a declarat că, la ora actuală, „PNL şi Crin Antonescu se află la o distanţă egală în ceea ce priveşte oponenţa, şi faţă de Traian Băsescu şi PDL, şi faţă de Victor Ponta şi PSD”. Mai mult decât atât, deputatul a afirmat că între Traian Băsescu şi Victor Ponta există o înţelegere: „Una scrisă, care este pactul de coabitare, şi una comportamentală”, explicând că încearcă să se erijeze în doi poli, unul de dreapta şi celălalt de stânga, alături de partidele lor, minimalizând rolul altor formaţiuni pe scena politică. „Ca şi cum Crin Antonescu şi PNL nici nu ar exista”, a spus deputatul.
În final, senatorul Ioan Cristina a adăugat că, în momentul de faţă, cea mai mare şi perversă manipulare a lui Victor Ponta o reprezintă declaraţiile privind refacerea USL.



Comentarii (17)

Ronela - la 26.03.2014 ora 12:09:04



Tusea,junghiul si nagatatu.


Mihai - la 25.03.2014 ora 23:21:02



Ma frate-miu ,da ce fata de cur are asta din prim plan.


@Dorin - la 24.03.2014 ora 16:51:33



Corect,da macar Balcea asta e lingaul lu Cristina,pe cand Galis e slugoiul buzatului Falca.


lipovean - la 23.03.2014 ora 19:17:54



din pacate oameni de valoare cum ar fi dl. av. radu Scorobete sunt marginalizati tocmai cand este mai mare nevoie de ei.atata timp catPNL trece pe linie moarta oameni de valoare care ar putea contracara intentiile de hotie ale psd-pdl-pmp in pnl nu se poate vorbi de democratie


Dorin - la 23.03.2014 ora 19:10:16



Lucrurile intra incet incet pe fagasul dorit de Nelutu & coius etc. l-au promovat pe acest hermafroditis demianus limbricus dupa care va urma schimbarea lui Galis ,in locul lui urmand sa fie numit Balcea . . .


virgil florea - la 22.03.2014 ora 12:19:42



Cititi aici:

http://stareanatiunii.com/partid-liberal-sau-surogat.html


larisa rus - la 22.03.2014 ora 11:39:35



Multi oameni au plecat la PSD din PNL. S-au saturat de magarii.


orin - la 22.03.2014 ora 11:35:24



Auzi numai de bani. Toti cer bani pentru orice. Asta numesc ei munca de partid. Ada banii!


Loredana - la 22.03.2014 ora 11:16:29



Din pacate oamenii seriosi stau in stand-by.


@rainbow - la 22.03.2014 ora 01:29:29



Parintii lu ala l.au sponsorizat pe nelutu in campanie, o shleahta de nulitati.....


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891