Flash news:
 
<< Înapoi


Mai mulţi tineri voluntari din Iordania au organizat o seară interculturală la Arad



28.02.14 de D.T.

Mai mulţi tineri voluntari din Iordania au pregătit o seară de excepţie pentru arădeni şi nu numai, prilej cu care au realizat o prezentare a ţării din care provin. Folosindu-se de imagini sugestive, tinerii iordanieni le-au expus celor prezenţi istoria ţării lor, evoluţia, tradiţiile, şi – pentru că acţiunea s-a desfăşurat într-un local arădean – au oferit inclusiv produse culinare specific iordaniene, degustate cu mult interes de public.
Acţiunea s-a derulat în cadrul proiectului GAIA, finanţat prin Programul Tineret în Acţiune – Serviciul European de Voluntariat, în cadrul unui parteneriat internaţional compus din următoarele organizaţii: Youth Network for Development and Innovation din Iordania, Canakkale Koza Genclik Dernegi din Turcia şi Asociaţia Culturală Ingalicia din Spania. Proiectul este coordonat de Asociaţia Clubul Tinerilor Arădeni DELTA – Filiala Timiş.
Proiectul GAIA îşi propune să dezvolte competenţele cheie pentru opt voluntari, în scopul unui acces mai facil la un loc de muncă şi al îmbunătăţirii abilităţilor de carieră profesională. Timp de zece luni, opt tineri străini vor efectua activităţi de voluntariat cu copiii defavorizaţi, prin metode educaţiei non-formale, cum ar fi: utilizarea materialelor reciclabile, ateliere de trash-art pentru ridicarea de statui urbane decorative etc.
Voluntarii vor avea ocazia să interacţioneze şi să colaboreze cu comunitatea locală şi cu asociaţiile de proprietari, în scopul de a îmbunătăţi mediul urban şi spaţiile publice. Eforturile lor vor contribui la dezvoltarea urbană şi la stabilirea de bune practici pentru comunitatea locală. Puterea exemplului lor va oferi un mare impact a activităţilor proiectului în cadrul comunităţilor în care se vor desfăşura. Totodată, voluntarii vor avea posibilitatea de a-şi dezvolta competenţe interculturale.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891