Flash news:
 
<< Înapoi


Ministrul Sănătăţii vrea curăţenie în unităţile medicale. Spitalele din judeţ intră la control!



05.02.14 de D.T.

Toate unităţile medicale din judeţul Arad vor fi verificate, controalele urmând să aibă loc în perioada martie-mai. Ministrul Sănătăţii a anunţat, marţi, în cadrul unei videoconferinţe că a dispus, în perioada 1 martie – 31 mai, o acţiune amplă de control în toate unităţile sanitare publice, care vizează, în principal verificarea condiţiilor igienico-sanitare în care sunt acordate serviciile medicale şi, totodată, instituirea unui standard elementar de curăţenie.
„Mă aştept să trataţi aceste acţiuni de control cu maximă responsabilitate, profesionalism şi perseverenţă astfel încât, la sfârşitul perioadei de control, managerii să aplice în mod corect şi constant prevederile normelor sanitare şi să înţeleagă că realizarea şi întreţinerea unei stări optime de curăţenie în unitatea sanitară pe care o conduc reprezintă o condiţie esenţială, care demonstrează respectul atât faţă de profesioniştii din sistem cât şi faţă de pacienţi. Nu îmi doresc ca aceste acţiuni să reprezinte doar controale de constatare a unor situaţii care se întâmplă în spitalele publice din România, fiindcă cu toţii cunoaştem situaţia din spitale, înţelegem dificultăţile cu care se confruntă sistemul sanitar, ci îmi doresc ca ele să reprezinte o schimbare fundamentală în managementul curăţeniei aplicat de managerii de spitale şi, în acelaşi timp o schimbare de mentalităţi, o acţiune prin care să formăm atitudini clare şi ferme pentru realizarea, menţinerea şi întreţinerea unui standard elementar de curăţenie şi igienă în toate componentele unităţilor sanitare”, le-a transmis ministrul Eugen Nicolăescu reprezentanţilor direcţiilor de sănătate publică.
Acesta a mai precizat că aşteaptă măsuri ferme iar acolo unde deficienţele igienico-sanitare nu pot fi remediate, iar măsurile propuse nu pot fi aplicate, să se dispună închiderea unităţilor, a secţiilor sau găsirea unor soluţii de modificare a structurii unităţii sanitare, astfel încât pacienţii să nu mai fie trataţi în condiţii inadecvate, care pot pune în pericol starea de sănătate a acestora.

Verificări încrucişate
„În primul rând, solicit tuturor direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti ca până la data de 15 februarie să transmită Ministerului Sănătăţii planul de desfăşurare a acţiunii de control la nivel judeţean ce va cuprinde unităţile sanitare publice cu paturi, perioada efectuării controlului şi echipa de inspectori pentru fiecare spital în parte. În perioada 03 – 22 martie, echipele de inspectori sanitari ai direcţiilor de sanatate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor controla calitatea condiţiilor de acordare a servicilor de asistenţă medicală a unităţile sanitare publice cu paturi, cu excepţia Spitalelor Judeţene de Urgenţă şi a Institutelor. Rezultatele acţiunii de control se vor transmite conform machetei de raportare, pe care o veţi primi şi va fi publicată inclusiv pe site-ul MS, însoţită de un raport privind problemele întâmpinate în cadrul controlului, lista unităţilor sanitare neconforme precum şi deficienţele, măsurile şi termenele stabilite pentru fiecare unitate în parte până la data de 5 aprilie”, a adăugat ministrul.
În saptămâna 24-31 martie se vor desfăşura controale încrucişate la spitalele judeţene de urgenţă şi institute. Rezultatele acţiunii de control se transmit conform machetei de raportare, dar şi printr-un raport scris până la data de 7 aprilie.
În cazul acestor controale încrucişate, care vor avea loc la spitalele judeţene şi institute, Ministerul Sănătăţii va stabili planurile, echipele de inspectori şi datele exacte la care vor fi programate controalele.
Concomitent, în perioada 01 aprilie – 31 mai 2014, se vor efectua acţiuni de recontrol, pentru a verifica condiţiile igienico-sanitare şi modalitatea de respectare a măsurilor dispuse, iar la sfârşitul fiecărei luni din perioada de recontrol (aprilie şi mai) toate direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti vor transmite Ministerului Sănătăţii rapoarte intermediare ale acţiunii de recontrol.

Ce vor viza controalele
Acţiunea de control în cele trei luni va avea următoarele obiective:
Verificarea normelor privind asigurarea condiţiilor igienico-sanitare : starea igienico-sanitară pe fiecare secţie în parte, blocurile operatorii, salile de mese, locul în care se depozitează lenjeria curată şi materialele sanitare, dotarea cu materiale de igienă personală, respectarea normelor de amplasare a paturilor, respectarea normelor privind grupurile sanitare, spaţii frigorifice şi monitorizarea temperaturii, farmacia, laboratoarele, staţia de sterilizare şi respectarea etapelor sterilizării, respectarea normelor la nivelul spălătoriei, depozitarea reactivilor şi mediilor de cultură;
Verificarea blocului alimentar;
Verificarea respectării normelor de supraveghere, de prevenire si control al infectiilor nosocomiale , dacă există cazuri, cate au fost raportate şi care sunt măsurile care se vor lua – planuri individuale, cu responsabilităţi concrete;
Verificarea modului de aprovizionare cu materiale de curatenie si produse biocide, cantităţi, stocuri, referate achiziţii, condiţii de depozitare, mod de efectuare, personal abilitat, avize pentru produse biocide;
Verificarea modului în care sunt gestionate deseurile sanitare;
Verificarea protectiei contra insectelor şi a rozatoarelor, dar si modul de efectuare a operatiunilor de dezinsectie si deratizare;
Verificarea controlului personalului;
Verificarea respectării prevederilor privind fumatul;
Asigurarea utilităţilor – iluminat, ventilaţie, încălzire, apă curentă, calitatea apei, evacuarea apei uzate, instalaţii de oxigen, verificarea stării tehnice a aparaturii;
Verificarea structurii spitalului: tipul unităţii – dacă este monobloc sau pavilionar, structura de functionare, circuite functionale separate, legaturi functionale, intre sectii si alte servicii si utilitati, documente privind infiintarea si functionarea unităţii sanitare, autorizaţia sanitară de funcţionare, numărul de paturi.
Acolo unde este necesar, se vor recolta probe ( teste de sanitaţie, probe apă, probe alimente, etc) pentru a verificarea calitatea acestora.

Respect pentru pacienţi
„Această acţiune de control nu are ca scop principal sancţionarea unităţilor sanitare, ci în principal impulsionarea managerilor de spitale, a directorilor de îngrijiri pentru aplicarea corectă a prevederilor normelor sanitare şi efectuarea unor activităţi pentru care este nevoie în primul rând de respect pentru pacienţi. Evident că se vor aplica prevederile legale în cazul celor care nu îndeplinesc şi nu respectă normele. Am speranţa că la sfârşitul celor trei luni de control continuu vom asista la instituirea unui standard elementar de igienă şi curăţenie în toate spitalele publice din ţară, că se vor institui proceduri proprii  care să asigure respectarea normelor şi normativelor. Doresc să fac un apel către autorităţile publice locale, pentru a ne sprijini în demersul nostru major de remediere a unei situaţii cu care se confruntă unităţile sanitare publice. Este de datoria noastră, autorităţi centrale şi locale, să luăm toate măsurile pentru asigurarea celor mai bune condiţii de organizare și desfășurare a activităţii medicale în toate unităţile sanitare, indiferent de modul de subordonare a acestora”, a mai precizat Eugen Nicolăescu.



Comentarii (1)

Medic - la 05.02.2014 ora 18:58:25



Ministru vrea doar controale dar finantare NU!RUSINICA!


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891