Flash news:
 
<< Înapoi


Nicolae Ioţcu: "Aeroportul nu reuşeşte altceva decât să ia subvenţii de la CJA pentru a-şi plăti angajaţii"



20.12.13 de D.T.

Aleşii judeţeni ai arădenilor au fost convocaţi, vineri, la ultima şedinţă ordinară din anul în curs. Pe ordinea de zi au fost trecute 12 puncte, plus alte două introduse suplimentar. Cel de-al doisprezecelea punct, singurul de altfel la care au existat discuţii, a fost amânat pentru luna ianuarie. Este vorba despre proiectul de hotărâre ce priveşte mandatarea reprezentanţilor Consiliului Judeţean Arad (CJA) în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) la S.C. Aeroportul Arad pentru demararea negocierilor de către consiliul de administraţie al societăţii în vederea realizării unei posibile forme de asociere cu firma Intelligent Triton Consulting System SRL. Consilierii Opoziţiei au votat împotriva amânării votului pentru acest punct, însă fără succes, amânarea fiind aprobată.
„La şedinţa precedentă au existat nelămuriri între consilieri, eu le înţeleg, sunt fireşti, tocmai de aceea acest proiect a fost amânat pentru o şedinţă ulterioară şi eu sper ca atunci lucrurile să se lămurească pentru că Aeroportul Arad, cu toate investiţiile care s-au făcut până acum, nu reuşeşte altceva decât să ia subvenţii de la Consiliul Judeţean pentru a-şi plăti angajaţii. Acest proiect de hotărâre nu implică financiar Consiliul Judeţean sau Aeroportul Arad. Este vorba doar despre mandatarea reprezentanţilor CJA în AGA pentru a negocia o eventuală asociere”, a precizat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad. Acesta a ţinut să mulţumească în plenul şedinţei tuturor consilierilor judeţeni pentru modul în care şi-au desfăşurat activitatea în acest an.
„Sperăm că anul viitor să fie la fel de bun pentru noi în ceea ce priveşte aprobarea proiectelor, fapt ce ne dă posibilitatea să putem aduce o contribuţie la dezvoltarea judeţului Arad”, a adăugat Nicolae Ioţcu.



Comentarii (3)

Dinu - la 21.12.2013 ora 11:55:15



Tot circul si cu preocuparea lui iotcu pt banii cheltuiti la aeroportul sunt de fapt inceputul razbunarii pe directorul mosneag, cel care l-a sustinut pe falca la alegeri. De ce aceasta preoupare a lui iotcu nu a intervenit acum 2, 3, 4 ani cand dadea aceeasi bani la aeroport. Sa nu uitam ca pe vremea lui matula erau curse si ecista preocupare pt aeroportul Arad si pt dezvoltarea lui


Robert - la 21.12.2013 ora 10:16:24



vezi ca esti in eroare. nu cu Gogu ci cu Iotcu ca nu primaria e actionar la Aeroport ci consiliul judetean


ala atent! - la 21.12.2013 ora 07:07:00



Da, asa a organizat pdl-istul Mosneag afacerile aeroportului, impreuna cu gogu de le Brad!


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891