Flash news:
 
<< Înapoi


Nicolae Iotcu: "Aradul mai are parlamentari la putere?"



12.03.14 de D.T.

Preşedintele Consiliului Judeţean Arad (CJA), Nicolae Ioţcu, îi critică dur parlamentarii arădeni ai Puterii, despre care spune că nu se implică în problemele locale. Nicolae Ioţcu îi invită pe aceştia să realizeze un bilanţ lunar al activității lor parlamentare în interesul Aradului.
„Suntem într-o situaţie paradoxală: după ruperea USL, Aradul are doar trei parlamentari, mai puţin de o treime din numărul mandatelor, care reprezintă Puterea! Numărul s-a schimbat, dar atitudinea nu: şi până acum aceltia au fost absenţi din problemele locale iar de acum la ce ne putem aştepta? USL a ratat ocazia de a face ceva pentru Arad (orice, doar să fii făcut ceva). De la PSD, rămas singur la Arad, în aceste condiţii, ne putem aştepta la mai multe?”, a afirmat Nicolae Ioţcu (foto).
Preşedintele CJA îi invită pe această cale pe parlamentarii puterii să realizeze şi să facă public un bilanţ al activităţilor lor parlamentare care vizează dezvoltarea Aradului sau reprezentarea intereselor arădene la Bucureşti.
„Cred că trebuie să le transmitem parlamentarilor noştri că dacă, odată ajunşi la Bucureşti, nu ne mai vor, noi totuşi îi vrem şi avem nevoie de susţinerea proiectelor Aradului în Capitală. Pun la dispoziţia domniilor lor în fiecare lună un birou în care să poată prezenta bilanţul activităţilor lor parlamentare în interesul Aradului, în faţa presei locale. Cine ştie, poate domniile lor au nevoie de un impuls, să simtă că suntem atenţi la faptele lor iar asta îi va mobiliza. Nu iniţiez acest demers cu răutate, ci din dorinţa unui parteneriat corect pentru Arad", a mai adăugat Nicolae Ioţcu.



Comentarii (4)

cristian sirb - la 13.03.2014 ora 12:14:24



Intrebarea d-lui Iotcu este, sa fiu iertat, vorba in vint - in conditiile destramarii USL. In primul rind, Aradul abia daca mai are parlamentari la putere, si anume: unul!

Era mai folositor sa fi scris un editorial in care sa deplinga, retoric, faptul ADEVARAT ca cei trei nu au facut NIMIC vizibil util pentru Arad cat erau in aceeasi barca.

Dar cred ca a spus asta deja.


aradi - la 12.03.2014 ora 15:49:07



Iotcule stai in bamca ta,ca daca primarul ticalos nu era finul lu nasu ticalos,azi era la mititica,pe la poarta Alba,iar tu deschideai si inchideai robinetele ca si fochist,asa ca nu te da analist politic,ca nu cunosti nici jumate din literele ce le-ai folosit!


Paul - la 12.03.2014 ora 15:17:04



dar Maduta Cristina sau Caprar stiu?


Intrebare - la 12.03.2014 ora 15:10:31



Oare Iotcu stie sa citeasca acest comunicat cu voce tare? Cred ca sunt vreo 10-20 de cuvinte pe care nu le stie


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891