Flash news:
 
<< Înapoi


Noua Dreaptă condamnă administraţia Falcă şi cere demisia viceprimarului Bognar



29.01.14 de O.T.

Noua Dreaptă – Filiala Arad a condamnat, într-o conferinţă de presă, vandalizarea unui monument românesc, un simbol al culturii române şi arădene, referindu-se la dispariţia bustului lui Ion Russu Şirianu. Noua Dreaptă a condamnat dezinteresul autorităţilor locale în ceea ce priveşte monumentele istorice, amintind că anul trecut, de exemplu, pe „Crucea Martirilor” au fost desenate însemne fasciste.
Prin comparaţie, acuză Angel Popescu, liderul Noii Drepte Arad, „când a dispărut o mică piesă din Monumentul «Hungaria Milenară» domnul Levente Bognar (UDMR) care se ocupă de cultură şi este viceprimar se dădea de ceasul morţii. Acum, când dispare un bust al unui mare român, tace precum porcul în cucuruz”. Motiv pentru care Noua Dreaptă îi cere demisia.
În ceea ce parcurile din municipiu, Noua Dreaptă aduce alte critici administraţiei PDL – UDMR – PPDD, care risipeşte aiurea banii publici, dând şi câteva exemple: „La nici 2 ani după ce zona centrală a bulevardului Revoluţiei (de la Podgoria până la Teatrul Ioan Slavici) a fost reabilitată (prin programul BERD II), ni se prezintă un proiect nou în care se desfiinţează singurele parcuri din centrul oraşului şi se va construi - amenaja un parc de tip AUSTRO-UNGAR + piste de biciclete + piscine şi arteziene. În Piaţa Sârbească, la doi ani de la amenajarea parcului prin desfiinţarea zonei verzi şi acoperirea integrală cu pavele, administraţia Falcă vine cu ideea de a reface parcul cu gazon, cu iarbă şi trandafiri. În Aradul Nou, la nici un an după reabilitarea parcului din Piaţa Eroilor acest monument închinat ostaşilor căzuţi pentru eliberarea Aradului este într-o stare jalnică. Parcul Reconcilierii Româno - Maghiare mai înghite încă 450.000 de euro fără TVA, în condiţii dubioase (referitor la licitaţii)”.
„Am dat aceste exemple concludente care arată ce se petrece cu banul public provenit din taxele şi impozitele plătite de arădeni şi risipite aiurea de o administraţie neperformantă şi necalificată în a gestiona problemele locale ale Aradului”, a declarat Angel Popescu.
În ceea ce priveşte proiectul de buget al Aradului pe 2014, Angel Popescu a spus că „putem să ne luăm gândul că Aradul va fi un oraş prosper şi vizitat de turişti”, concluzionând: „Nu putem fi de acord decât cu o politică serioasă şi în favoarea arădenilor şi nu a grupurilor de interese PDL”.



Comentarii (8)

Ioan - la 30.01.2014 ora 12:47:00



oare de ce mi-a fost distorsionat mesajul?


Ioan - la 30.01.2014 ora 12:43:59



Actuala administra┼úie conduce de ani buni numai cu sprijinul UDMR-ului. Primarul nu evitÄâ sÄâ forrmuleze mereu expresia: "noi arÄâdenii". Nu e┼čti arÄâdean, e┼čti doar unul venit ┼či pripÄâ┼čit Ă«n Arad.


adolf - la 29.01.2014 ora 19:32:07



sieg heil !


aradean - la 29.01.2014 ora 18:02:58



mai dau un exemplu:la Curtici un cetatean (Stan il chema) a incercat sa organizeze o celula a garzii Nationale si a fost omorat de jandarmii cu pene de cocos.Ati auzit undeva de acest erou?
Apar tot felul de interesanti care isi dau cu parerea si fac mistouri, istoria nu poate fi schimbata.


Yo - la 29.01.2014 ora 15:18:46



mai iesi si da cu lopata in zapada interesantule :)


aradean - la 29.01.2014 ora 15:16:07



dupa adunarea de la Alba Iulia in Arad autoritatile maghiare au tras in romani,au fost si morti.Autoritatile de acum nici nu se sinchisesc de asta nicidecum sa se gandeasca la un monument.Orasul este de mult ani pe mana udmereului si peticostalilor portocalii.Asta votati asta aveti.


Ghita - la 29.01.2014 ora 11:59:16



Sunt de acord cu demisia lui Bognar ! da' nu vrea sa mi-o puna pe masa !


NicaDoru - la 29.01.2014 ora 10:26:44



Traiasca Garda si Capitanul!


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891