Flash news:
 
<< Înapoi


O familie din Hunedoara, oprită din drumul ilegal spre Portugalia



18.03.14 de D.T.

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat la Nădlac o familie, formată din soţ, soţie şi o fetiţă minoră, care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat prezentând documente de călătorie care aparţin altor persoane. Cei trei s-au prezentat în data de 16 martie, la ora 20.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac pentru a ieşi din ţară, ca pasageri într-un autocar înmatriculat în România.
La controlul de frontieră cele două persoane adulte au prezentat cărţi de identitate româneşti iar pentru minoră un paşaport românesc. „Poliţiştii de frontieră au constatat deosebiri între fotografiile existente în documentele de călătorie şi persoanele care le-au prezentat, motiv pentru care au fost demarate cercetările. În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că este vorba de cetăţenii români Lulugi S., în vârstă de 24 de ani, şi Călin A, în vârstă de 29 de ani, însoţiţi de fiica lor minoră, toţi cu domiciliul pe raza judeţului Hunedoara”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.
Cei doi părinţi afirmă că au recurs la această metodă în speranţa că astfel vor putea ieşi din ţară pentru a ajunge în Portugalia, în consecinţă au apelat la nişte rude care le-au dat documentele lor de călătorie.
„Având în vedere cele constatate, poliţiştii de frontieră arădeni au luat măsura întreruperii călătoriei persoanelor în cauză şi cercetarea celor doi părinţi pentru săvârşirea infracţiunilor de fals privind identitatea, tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi participaţie improprie la fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891