Flash news:
 
<< Înapoi


PNL Arad şi-a desemnat candidatul la alegerile europarlamentare



20.03.14 de O.T.

PNL Arad şi-a anunţat astăzi candidatul la alegerile europarlamentare, în persoana lui George Demian (foto), secretar coordonator al filialei arădene. Acesta va fi pe locul 24 al listei cu care PNL va candida la alegerile pentru Parlamentul European.
George Demian a declarat că este conştient de faptul că locul său este unul departe de cele considerate eligibile, dar a spus că şi candidaţii arădeni ai celorlalte partide sunt pe locuri la fel de neeligibile, chiar dacă sunt mai în faţă pe liste. „Şi ei sunt pe locuri la fel de neeligibile”, a declarat George Demian.
Senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, a declarat că desemnarea lui George Demian nu este întâmplătoare: „Alegerea noastră în ceea ce-l priveşte pe George Demian nu este întâmplătoare şi a avut loc în urma unei dezbateri în partid. Este un tânăr de perspectivă, vorbitor de limbi străine, a terminat facultatea la Bremen şi a lucrat în Parlamentul European”.
Liderul PNL Arad a mai declarat că abia aşteaptă să-l vadă pe George Demian în dezbateri cu ceilalţi candidaţi, în campania electorală pentru alegerile europarlamentare.



Comentarii (24)

Arkan - la 24.03.2014 ora 16:59:08



Ptui aratareo,asta-i bun de intarcat pui de orbete.


Eva - la 24.03.2014 ora 00:50:37



Doamne fereste,nu era destul ca neterminatul asta e secretar al Filialei PNL Arad si straluceste prin incompetenta...penibili si vai de ei liberalii astia daca pun pe lista asemenea creaturi.Pe de alta parte prin targ se aude ca vor sa il schimbe pe Galis cu un ilustru necunoscut....pe nume Balcea ,parca?!?!


cum - la 23.03.2014 ora 23:55:47



Bv, George! iti urez sa castigi!


Marin - la 23.03.2014 ora 23:44:33



Ar fi frumos sa castige. Mai bine el decat Becali sau corupti.


@dana ando - la 22.03.2014 ora 16:42:15



esti beata, fato?


ionicÄ - la 22.03.2014 ora 16:37:38



Pnl Arad este filiala viitorului politic arÄdean.din fericire senatorul Cristina a avut de ales din multitudinea tinerilor liberali valorosi.viitorul sunÄ bine la Pnl Arad


aston - la 22.03.2014 ora 11:28:25



Tinerii trebuie sa preia conducerea. Vagabonzii batrani se impaneaza momentan cu cativa tineri, ca sa inchida gura prostimii.


larisa rus - la 22.03.2014 ora 05:23:35



Bv George!! Hai fost vecin sa iti mearga ca pe roate .. Bft!!!


td - la 21.03.2014 ora 23:06:08



toti is mari viteji online.commenturi peste commenturi, ce sa zic. bravo tanarului, a reusit ce altii nu au reusit. fiecare e bun in domeniul sau.


Aradean-nu de la Brad - la 21.03.2014 ora 22:35:05



Felicitari si succes. Ma bucur ca avem pe lista un aradean!


        1 | 2 | 3    >    >>


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891