Flash news:
 
<< Înapoi

Poliţiştii arădeni vor asigura ordinea şi liniştea publică în minivacanţa de Anul Nou

31.12.13 de D.T.

Poliţiştii arădeni îşi vor intensifica, în perioada minivacanţei de Anul Nou, acţiunile preventive pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. „Dispozitivele de siguranţă publică au fost întărite cu un număr mai mare de poliţişti şi vor acţiona pentru prevenirea infracţiunilor stradale pe raza localităţilor urbane şi rurale, în special în zonele aglomerate şi locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor, precum târguri, oboare şi pieţe. Poliţia Rutieră va întreprinde o serie de măsuri specifice menite să contribuie la asigurarea fluenţei şi siguranţei circulaţiei în zonele şi în perioadele în care se înregistrează valori ridicate de trafic”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier vor fi prezenţi pe principalele drumuri naţionale, în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens, pentru a fluidiza circulaţia şi pentru a preveni incidentele rutiere. De asemenea, rutieriştii îşi vor intensificarea activităţile specifice, potrivit competenţelor, pentru limitarea excesului de viteză şi pentru depistarea celor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice.

Comentarii
Nume:
Comentariu:

Stiri locale

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891