Flash news:
 
<< Înapoi


Primarul comunei Bocsig se mândreşte cu realizările de anul trecut



13.03.14 de C.U.

Primarul comunei Bocsig, Florin Ciul, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă susţinute la sediul PDL Arad, realizările pe care le-a avut pe parcursul anului 2013.

Printre obiectivele de utilitate publică, Florin Ciul (foto) a enumerat realizări precum: amenajarea unor spații verzi în Bocsig, constând în achiziționarea și plantarea de arbuști; amenajarea unui grup sanitar în cadrul școlii generale din Răpsig (sat care ține de comuna Bocsig), în valoare de 79.606 lei; reabilitarea școlii generale cu clasele I-IV din Bocsig, obiectiv realizat prin programul P.R.I.S. RURAL, investiția ridicându-se la suma de 454.911 euro, iar finanțarea efectuându-se din 95% fonduri nerambursabile, plus 5% contribuția Consiliului Local Bocsig.

Potrivit primarului, contribuția autorităților locale a constat în echiparea centralei termice cu cazan și accesorii, amenajarea unei platforme de beton, dar și amenajarea unor trotuare și alte căi de acces în curtea școlii. Acesta a vorbit şi despre reabilitarea termică a școlii generale cu clasele V-VIII din Bocsig, cu sprijinul Composesoratului foștilor urbaniști Bocsig. Investiția se ridică la 150.000 lei; reabilitarea termică a dispensarului uman din Bocsig, prin executarea lucrărilor de termoizolații la fațade, cu polistiren expandat și tencuieli decorative, precum și refacerea hidroizolației la acoperiș, cu produse pe bază de elastomeri, toate în valoare de 128.873 lei. De asemenea, a vorbit şi despre executarea foraj pentru alimentarea cu apă a localității Colonia Bocsig (Bocsig Cartier), în valoare de 34.100 lei; amenajarea unei platforme de depozitare și gospodărire a gunoiului de grajd şi a deșeurilor menajere, realizată în cadrul programului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, implementat de Ministerul Mediului și Pădurilor.

Sursele de finanțare pentru realizarea investiției sunt Banca Mondială, în proporție de 95%, și Consiliul Local Bocsig, în proporție de 5%. Totodată, primarul Bocsigului se mândrește cu obținerea unei finanțări nerambursabile pentru implementarea programului „BIBLIONET – Lumea în biblioteca ta”, program prin care s-a realizat dotarea unei săli din incinta Căminului cultural Bocsig cu patru calculatoare performante, conectate la internet, accesibile publicului larg în mod gratuit. Edilul menționează că programul este funcțional.



Comentarii
Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891