Flash news:
 
<< Înapoi


Reluarea finanţării pentru pasaje este decizia Guvernului după insistenţele parlamentarilor PSD



29.01.14 de O.T.

Finanţarea pentru cele două pasaje de pe centura Aradului este cuprinsă în bugetul CNADNR, aşa cum au anunţat de mai multe luni parlamentarii PSD, Flavius Măduţa şi Dorel Căprar. Aceştia susţin că, acum două săptămâni, prim ministrul Victor Ponta a aprobat finanţarea pentru cele două obiective. „În ultimul an, am făcut împreună cu colegul meu Dorel Căprar numeroase demersuri pentru reluarea finanţării pentru cele două pasaje. În timp ce unii oameni politici fugeau de acest subiect iar cei de la PDL au folosit pasajele ca pretext pentru atacuri politice mincinoase, noi am făcut demersuri concrete în favoare arădenilor. Am susţinut în Parlament o declaraţie politică în care am cerut finanţarea lucrărilor, am avut numeroase discuţii cu primul ministru Victor Ponta, cu ministrul marilor proiecte Dan Şova şi cu directorul CNADNR, Narcis Neaga. Am solicitat un răspuns oficial printr-o întrebare adresată ministrului Şova şi am prezentat oficial răspunsul: lucrările vor fi finanţate din bugetul CNADNR. În tot acest timp şi în special pentru acest răspuns, politicienii de la PDL, în frunte cu Gheorghe Falcă au susţinut că nici în acest an nu vor fi bani pentru pasaje, din cauza parlamentarilor USL. Am fost atacaţi de nenumărate ori pe această temă de către Gheorghe Falcă şi marionetele lui. Mi se pare incredibil tupeul cu care vine acum Gheorghe Falcă să anunţe reluarea finanţării pentru pasaje. Cred că ar fi cazul să le ceară scuze în primul rând arădenilor pentru că i-a minţit şi în al doilea rând nouă, celor care am făcut ceva pozitiv, concret, pentru că ne-a denigrat pe nedrept”, a spus deputatul Flavius Măduţa.
„Reluarea finanţării pentru cele două pasaje este un obiectiv pentru care am muncit în ultimul an. Finanţarea nu vine pentru oamenii politici, ci pentru cetăţenii Aradului. Trebuie să facem totuşi distincţia între cei care am depus un efort pozitiv pentru reluarea finanţării şi cei care au minţit pe această temă, pentru a denigra Guvernul USL şi parlamentarii USL. Sper că lucrările vor putea fi reluate curând, ţinând cont de situaţia dificilă în care se află unele dintre firmele implicate. În ceea ce mă priveşte, împreună cu colegul meu Flavius Măduţa, vom face ceea ce depinde de noi pentru finalizarea acestor obiective”, a spus deputatul PSD Dorel Căprar.



Comentarii (7)

Arad 360 - la 30.01.2014 ora 09:06:11



E normal sa se dea drumul la ceva bani, anul acesta vor fi alegeri, e nevoie de voturi


AAA - la 30.01.2014 ora 03:33:58



Doi Pinochio


DeVinSpin - la 30.01.2014 ora 01:53:28



Aveti curaj sa faceti un pariu pe un spitz (sut cu varful bocancului) in testicule dat in fata primariei ca se vor termina pasajele anu asta ?


Sandu - la 30.01.2014 ora 00:50:11



vorbiti prostii


jiji - la 30.01.2014 ora 00:11:02



nu vreti sa-i pupati si in cur?BAI NEFERICIILOR TREBUIAU TERMINATE DE UN AN JUMATE DAR PE VOI NU VA BAGA NIMENI IN SEAMA LA BUCALE


Paul - la 29.01.2014 ora 22:54:11



Daca o vedem si pe asta nu avem decat sa va felicitam pentru reusita la mai mare


ex - la 29.01.2014 ora 20:20:01



Felicitari si mult succes!!!


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891