Flash news:
 
<< Înapoi


Sticle cu substanţe posibil PERICULOASE, abandonate pe marginea drumului. ISU, în ALERTĂ!



11.02.14 de C.U.

O autospecială pentru intervenţie CBRN (pentru detecţia chimică, nucleară şi de mediu) se îndreaptă în acest moment spre Lipova unde o persoană a sunat la 112 şi a anunţat că pe marginea drumului sunt abandonate sticle care conţin o substanţă necunoscută. „Echipa de intervenţie se întreaptă spre DN7 unde între Lipova şi Milova sunt pe marginea şoselei sticle pline cu ceva lichid. Nu se ştie în momentul de faţă despre ce este vorba”, a declarat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad.
 

UPDATE/ Substanţe găsite au un miros strident
Pompierii şi poliţiştii ajunşi la faţa locului au găsit un container cu aproape 200 de flacoane în care se află substanţe necunoscute, având gramajul între câteva sute şi două kilograme. Containerul a fost găsit la o distanţă de 50 de metri faţă de DN 7, între localităţile Lipova şi Milova. Mirosul din interiorul flacoanelor este unul aspru, puternic, greu de suportat, însă până nu se efectuează analize nu se poate preciza despe ce este vorba. Urmează ca flacoanele să fie ridicate și duse într-un loc sigur. 

 

UDATE 1/Clorura de cobalt sau cianura de fier

Substanțele găsite în recipiente sunt toxice și periculoase pentru cei care intră în contact cu acestea. Printre substanțe se află clorura de cobalt sau cianura de fier. Substanțele sunt folosite ca reactivi în laboratoare.

Pompierii au intervenit cu măști de gaze și cu un aparat special, care i-a avertizat pe specialiști că flacoanele trebuie manevrate cu grijă. Substanțele găsite vor fi depozitate sub pază în spații aerisite într-o unitate militară din Lipova dupa care vor fi  distruse de o firmă specializată. Politiștii au demarat o anchetă în acest caz.  

 


Comentarii (1)

Horatiu - la 11.02.2014 ora 22:10:38



o fi pisatul boului :)


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891