Flash news:
 
<< Înapoi

Supărat că nu a primit bani a început să pipăie două adolescente

27.03.14 de C.U.

Un bărbat care apela la mila trecătorilor s-a înfuriat când a fost refuzat de două tinere și a început să le pipăie. Acesta a fost prins la timp de polițiștii locali, care i-au dat și o amendă.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului «Ordine și Liniște Publică 2» din cadrul Poliției Locale Arad au surprins, la orele prânzului, un cerșetor care nu s-a limitat doar la a implora mila cetățenilor. Acesta, în momentul în care era refuzat agresa persoanele de sex feminin. Într-un astfel de episod a fost surprins de polițiștii locali cerșetorul S. Constantin, domiciliat într-un sat din județul Timiș, după ce două adolescente au refuzat să-i ofere bani, a trecut la pipăirea fetelor în zonele intime, alergând după acestea și provocând un adevărat scandal”, a declarat  Eugenia Crainic, purtător de cuvânt al Poliției Locale Arad.

Bărbatul a fost amendat contravențional pentru cerșetorie. În cazul în care adolescentele vor face plângere, va fi cercetat și pentru celelalte fapte de care se face vinovat. 

Comentarii
Nume:
Comentariu:

Stiri locale

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891