Flash news:
 
<< Înapoi


Un pompier care alerga pe marginea drumului A MURIT după ce a fost lovit de o maşină



31.01.14 de C.U.

Un pompier de 36 de ani a murit, joi seara, după ce a fost lovit de un autoturism condus de o tânără de 26 de ani. Bărbatul lucra la Garda de Intervenție nr. 2 Birchiș.

Accidentul a avut loc la câteva sute de metri înainte de intrarea în Covăsânț, în jurul orei 23.00. Pompierul,  împreună cu un alt tânăr, în vârstă de 25 de ani, alergau pe marginea drumului. Cei doi au fost spulberați de autoturismul condus de tânără.

Din primele informaţii reiese că accidentul  s-a produs din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum. „Pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă la stânga şoferul a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, lovind doi pietoni care alergau pe marginea părții carosabile, care se deplasau în același sens de mers. În urma impactului, autoturismul s-a răsturnat pe o parte, în afara părții carosabile. Unul dintre cei doi pietoni a decedat în urma accidentului, iar celălalt a fost rănit grav”, a declarat Ovidiu Liber, purtătorul de cuvânt al IPJ Arad.

Acesta spune că atât pompierul cât și tânărul de 25 de ani purtau veste reflectorizante.



Comentarii (4)

ARAD 1945 - la 31.01.2014 ora 22:53:07



Tot respectu pentru pompier si celalat coleg al lui Dumnezeu sa-l ierte!


. - la 31.01.2014 ora 16:44:07



Tanarul de 25 de ani nu avea meserie (nu este specificat in stire). Pompierul este pompier la servici, dupa servici este cetaten,pieton, sofer, etc... Dumnezeu sa-l ierte.


Anca - la 31.01.2014 ora 12:25:37



trist. omul ala a salvat vieti dar Dumnezeu l-a luat la el. o sa salveze vieti de acolo din Cer


Gogu - la 31.01.2014 ora 12:19:57



Urata intamplare ...


Nume:
Comentariu:



Stiri locale




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891