Flash news:
 
<< Înapoi

"Ursul" şi "Tartuffe" încheie "Săptămâna Comediei"

06.03.14 de D.T.

Au mai rămas două spectacole de vizionat în cadrul proiectului „Săptămâna Comediei”, două spectacole ce, ori de câte ori sunt prezentate, răsfaţă dorinţa de comedie a publicului. Primul dintre acestea este „Ursul” o adaptare a textului lui Cehov realizată de Florin Covalciuc, şi adusă în scenă de acelaşi trio de succes al „Cererii în căsătorie“: Angela Petrean Varjasi, Ionel Bulbuc şi Florin Covalciuc. Decorul poartă semnătura lui Laurian Popa iar costumele pe cea a Dianei Serghiuţă Popa. Spectacolul va fi jucat sâmbătă, 8 martie, de la ora 19.00, în sala Studio.
Duminică seara iubitorii de teatru se vor putea (re)întâlni cu Doamna Pernelle (Dorina Darie-Peter, Orgon (Doru Nica), Elmire (Alina Danciu), Mariane (Roxana Sabău), Valere (Alex Mărgineanu), Cleonte (Ionel Bulbuc), Dorine (Oltea Blaga), Domnul Loyal (Robert Pavicsits), Ofiţerul (Ştefan Statnic) şi cu inconfundabilul Tartuffe (Zoltan Lovas) cel care ştie să învârtă pe degete pe oricine, pentru a-şi atinge scopurile. Un spectacol cu viaţă lungă, realizat de regizorul Dan Vasile, în decorul lui Laurian Popa şi costumele Luminiţei Penişoară.
„E vremea comediei, e vremea să ne bucurăm împreună de două spectacole extraordinare, jucate cu har şi dăruire. Iar bucuria asta nu costă mult – doar 10 lei un bilet!”, afirmă reprezentanţii Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.

Foto: Spectacolul „Ursul”

Comentarii
Nume:
Comentariu:

Stiri locale

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891