Flash news:
 
<< Înapoi


SURPRIZE la o licitaţie organizată de Finanţele Publice pentru vânzarea unui apartament!



07.03.13 de O.T.

Opt ofertanţi s-au păcălit la o licitaţie a Administraţiei Finanţelor Publice a municipiului Arad, preţul plătit pentru un apartament cu două camere, situat în zona Subcetate, fiind mai mare decât cel stabilit de evaluatori.
Cum s-a ajuns la o asemenea situaţie ne spune Călin Arusti, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Arad: „Preţul de pornire al primei licitaţii a fost de 176.736 lei, dar nu au fost persoane interesate. Cea de-a doua licitaţie a avut preţul de pornire de 132.552 lei, dar şi de această dată râmânând fără ofertanţi. La licitaţia a treia, preţul de pornire a fost de 88.368 lei (respectiv cu 50% mai mic decât preţul de evaluare al imobilului cu care se începuse licitaţia întâi). Preţul atractiv a condus la înscrierea a 8 ofertanţi pentru imobilul în cauză. Licitaţia a început de la preţul de 105.000 lei, deoarece aceasta a fost suma cea mai mare pe care unul dintre ofertanţi a menţionat-o în oferta de cumpărare. Pasul licitaţiei s-a stabilit la 5.250 lei (5% din preţul de pornire)”.

Licitaţie surprinzătoare
„Spre surprinderea inspectorilor fiscali, licitaţia avea să se deruleze într-un mod cu totul special, fiind parcurşi nu mai puţin de 18 paşi de licitare, suma finală la care imobilul a fost adjudecat fiind de 194.250 lei, aşadar peste suma la care apartamentul a fost evaluat şi cu care s-a început prima licitaţie, respectiv 176.736 lei. Este dovedit astfel faptul că nu întotdeauna este recomandată participarea cumpărătorilor doar la licitaţia a treia, sperând la un preţ redus”, a declarat Călin Arusti, purtător de cuvânt al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Arad.
Imobilul în cauză a fost achiziţionat prin Programul Prima Casă, dar beneficiarul nu a mai reuşit să-şi achite ratele, motiv pentru care s-a procedat la executare silită prin scoaterea bunului la vânzare prin licitaţie.



Comentarii (3)

Putere - la 08.03.2013 ora 09:29:47



Surpriza mare toti participanti sunt din U S L !


Gogu - la 07.03.2013 ora 16:58:07



Au licitat ca prostii pe un apartament care nu merita atatia bani.


Danu - la 07.03.2013 ora 11:46:27



au crezut ca prostii ca nu se prezinta nimeni si iau apartamentul pe bani marunti


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891