Flash news:
 
<< Înapoi


SURSE/ Aradul are prefect, "pe surse"! Cosmin Pribac, noul reprezentant al Guvernului la Arad



23.05.12 de O.T.

Guvernul l-ar fi nominalizat miercuri prefect pe Cosmin Pribac, angajat în cadrul Prefecturii Arad, după mai multe indecizii şi amânări care au alimentat zvonistica în anumite cercuri din Arad. Cosmin Pribac urmează să fie instalat în fruntea Instituţiei Prefectului Judeţului Arad într-una din zilele următoare.
Zvonurile din ultimele zile l-au indicat inclusiv pe Dorel Popa ca şi candidat la fotoliul de prefect, deşi acesta nu este funcţionar public şi, deci, nu îndeplinea una dintre condiţiile de bază pentru a fi numit. De altfel, Dorel Popa are un traseu bine stabilit în ceea ce priveşte viitorul său: senator, din toamnă, preşedinte al Comisiei de Politică Externă din Senat şi, ulterior, folosind această „trambulină”, ambasador al României în SUA. În sprijinul acestei informaţii stă vizita făcută alături de Victor Ponta în SUA, prilej cu care premierul a constat la faţa locului „trecerea” de care se bucură fostul primar pe lângă oficialii de la Washington.



Comentarii (22)

anonim - la 26.05.2012 ora 20:29:09



Noul prefect - Cosmin Pribac - a fost nu numai sef de tura la strand, ci a lucrat si in cadrul MAPN, la unitatea militara din subcetate. Indiferent cata lume vrea sa-l agate cu ceva, nu o sa reusiti sa-l acuzati de doua lucruri : de betii si de furturi, devalizari, etc.


luigy - la 24.05.2012 ora 16:56:53



daca-i finul lui Maduta, atunci sigur este competent, Nasu are grija sa-l coordoneze ca un adevarat capo di tuti capi


inginerul - la 24.05.2012 ora 15:46:41



prefect trebuia sa fie BEBITU de la glasul ca sa va spanzure pe toti


cineva - la 24.05.2012 ora 12:18:47



Maduta da banul, Maduta dicteaza! ce nu e clar?


halal - la 24.05.2012 ora 12:00:03



hala presedinte a femeilor PSD din municipiu este Grajdeanu... nu a reusit sa promoveze nici o femeie in structuri de conducere....pacat de sangele varsat....


treziti-va aradencelor - la 24.05.2012 ora 11:57:35



voi v-ati tampit cum sa pui pe Grajdeanu prefect, nu e in stare sa conduca nici organizatia municipala de femei PSD, dar minte Prefectura.......


Penibili - la 24.05.2012 ora 11:56:12



E penibil, acest individ este finul lui Flavius Maduta, marele conducator al PSD Arad, si jumatate din asa zisul USL!


mama mare - la 24.05.2012 ora 11:54:57



unde e maduta? sta in spatele lui PRIBAC si comanda ce sa semneze si ce nu. FRUMOS VA STA PSD-ilor


ARADENCELE! - la 24.05.2012 ora 11:53:56



Pacat ca nu a-ti pus un om de valoare prefect, precum este domana Viorica Grajdeanu, va bateti joc domnule Caprar.


Mihai - la 24.05.2012 ora 08:25:03



Felicitari, d-le Caprar! Le-ati tras-o colegilor din PSD, demonstrand ca nu-i considerati pe niciunuil dintre ei mai capabil decat pe unul care, din cate scriu cei care-l cunosc are "calitati" extraordinare care il recomanda. Am auzit ca a ras Falca in hohote. Are si de ce.


        1 | 2 | 3    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891