Flash news:
 
<< Înapoi


Toamna Românească, la Arad: "USL şi PDL - aceeaşi mizerie!" (FOTO)



09.09.13 de O.T.

Sute de tineri au protestat duminică după-amiază, la Arad, împotriva proiectului minier de la Roşia Montană. Aceştia au purtat pancarte cu „Salvăm Roşia Montană” şi s-au exprimat gălăgios împotriva clasei politice din România, vinovată în opinia lor de partizanat cu Roşia Montană Gold Corporation (RMGC).
Protestatarii au pornit în marş pe Bulevardul Revoluţiei, pe traseul Primărie – Teatru – Podgoria – Primărie, cu un scurt ocol prin parcul Pădurice, care a avut darul de a-i trezi din amorţeală pe arădenii care obişnuiesc să-şi petreacă după-amiezile acolo. N-au prea înţeles nimic bătrâneii care încă se miră de „minunea” de parc care a costat cât o pădure întreagă, după cum n-au înţeles nici piţipoancele şi cocălarii de pe la terasele „de fiţe” de pe bulevard.
Participanţii la miting au scandat, au fluierat şi au făcut gălăgie cu PET-uri în care aveau băgate pietricele (după modelul deja consacrat la nivel naţional). Scandările preferate au fost: „Uniţi salvăm Roşia Montană!”, „USL şi PDL – aceeaşi mizerie!” şi „Nu corporaţia face legislaţia!”. Oprindu-se preţ de câteva minute în faţa sediilor partidelor politice (PC, PNL şi PDL), protestatarii au scandat „Ruşine să vă fie!”, lucru pe care l-au transmis (de peste drum) şi celor de la PSD şi în special premierului Victor Ponta.
De remarcat, că la protest au participat tineri neimplicaţi politic, inteligenţi şi cu atitudine. E o generaţie care n-a mai fost până acum „în stradă” şi care ar trebui să le dea de gândit celor care s-au grăbit să o catalogheze în fel şi chip. Protestul a fost unul cât se poate de paşnic, dar în egală măsură hotărât. Şi va continua!




Comentarii (6)

paula - la 09.09.2013 ora 11:44:06



uniti salvam rosia montana si romania! Aradeni iesiti in strada sa vada Ponta ca nu e tara nimanui unde fac ei ce vor!


Radu cel Frumos - la 09.09.2013 ora 11:04:23



felicitari pt. civism!!!! sunt mandru de aradenii mei si cred ca data viitoare vom fi mai multi. jos guvernul lingou!


@ - la 09.09.2013 ora 09:06:16



Pentru toti politicienii si retardatii ce-i sustin:
https://www.youtube.com/watch?v=eBwqpVbh9tM
http://www.youtube.com/watch?v=fCqoJ_NYEgE


Claudiu Nicoara - la 09.09.2013 ora 03:13:38



daca mergem in fiecare zi o sa tina cont de noi! doar asa putem sa salvam Rosia Montana si Romania de la ticalosi!


Anda - la 09.09.2013 ora 02:48:42



BRAVO, aradenilor! a venit momentul sa ne facem auziti si intelesi! noi, romanii, ne conducem tara! salvam ROSIA MONDTANA, salvam ROMANIA


Relu - la 08.09.2013 ora 23:37:45



politicenii sunt de kkt! luati labele de pe tara jigodiilor! SALVAM ROSIA MONTANA!


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891