Flash news:
 
<< Înapoi


ULAL critică "ofensiva fără precedent a urâţeniei în municipiul Arad"



11.10.12 de O.T.

Vicepreşedintele Uniunii Locale a Asociaţiilor Locative (ULAL), Vasile Arion, critică în termeni duri extinderea reţelelor de cablu TV în municipiul Arad, punând pe seama apatiei autorităţilor nerespectarea legilor în domeniu. „De câţiva ani buni, arădenii asistă neputincioşi la o ofensivă fără precedent a urâţeniei, inesteticului şi aspectului urbanistic agresat de prezenţa retelelor de cabluri, implantate de firmele de profil pe unde se nimereşte, pe raza municipiului nostru. Mai grav este că aceeaşi neputinţă o manifestă şi autorităţile noastre locale, care în loc să aplice legea, se fac că plouă. Avem astfel imaginea dezastruoasă a cablurilor aeriene, mănunchiurilor desfăşurate pe străzile Aradului de aceste firme în extindere şi cucerirea cu orice preţ a consumatorilor. De la reţeaua de stâlpi, fie ai societăţilor de distribuţie a electricităţii, fie de transport în comun, se desprind către imobilele racordate la satelit, internet, etc., conexiunile de cablu care transmit către abonat semnalul. De la «căsuţa tehnică», cablurile sunt trase spre apartamentele abonaţilor. Toate aceste trasee au fost practicate pe drumul cel mai scurt, sfidând toate regulile bunului simţ, dar şi prevederile legilor din domeniu”, a declarat Vasile Arion.

Apel la respectarea legii
Vicepreşedintele ULAL Arad face şi trimitere la lege sau, mai precis, la nerespectarea ei: „Acest păienjeniş de cabluri, de fapt o construcţie, trebuia să respecte prevederile Legii 50/1991 (cu actualizările în vigoare) privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii. Au aceste firme autorizările prevăzute de această lege? Dacă le au, le-au respectat?Orice lucrare de plantare a reţelelor de cablu impune o autorizaţie de construcţie şi care se încadreaza în planurile de urbanism. Ar trebui, pentru că la Arad nici vorbă de aşa ceva. Urbanismul a fost masacrat de aceste firme, care încă n-au fost aduse în stare de legalitate de autorităţile noastre locale. Aceste cabluri atârnă pe unde nu te aştepţi, ca o cupolă uriaşă de circ, toate montate cu maximă economie, fără a fi îngropate şi atentând la aspectul urbanistic al tuturor cartierelor şi aşa destul de cenuşii din cauza vechimii blocurilor construite în anii ’70 - ‘80. N-au rămas agresate de aceste reţele niciun stâlp, faţadă sau pom. Întrebarea pe care o punem autorităţilor noastre locale este: până când?”
În final, Vasile Arion a recomandat Primăriei Municipiului Arad „să pună în aplicare H.G. nr. 525/1996 (cu modificările la zi), privind regulamentul de urbanism şi, bineînţeles, Legea 50/1991, pentru a reda în oraşul nostru frumosul”.
 



Comentarii (6)

Revin, pt. Liviu si Co - la 11.10.2012 ora 14:17:11



Normal că nu este frumos. Este mizerabil. Situaţia asa cum este ea acuma este inacceptabila si pe cale de consecinta trebuie luate masuri.
Problema este ca daca initiativa vine de la niste compromisi totali se va ajunge ca si problema sa fie compromisa.


pt Clau+CG - la 11.10.2012 ora 13:33:34



De acord cu Liviu!in acest moment cei de la ULALA au dreptate,priviti poza ,va place???!!la vecinii unguri asa ceva nu vezi!!


pt. Liviu - la 11.10.2012 ora 13:15:44



Nu este vorba de prostie si rautate ci de consecventa, corectitudine, sinceritate si transparenta.
Nu este corect sa stau si pasiv cand vad pe cineva cum induce cititorii in eroare. Eroare consta in aceea ca ULALA care este un jeg corupt (care au bagat mana in buzunarul locuitorilor de la bloc cu ocazia campaniei de instalare a contoareor de apa rece si calda, apoi au devinit agenti ai lui ISTA si Techem in eforturile de pacalire a oamenilor de a-si instala repartitoare, care au facut si fac in continuare bani prin mecanismul de organizare impreuna cu Primaria Arad de cursuri pentru administratori, care descurajeaza oamenii sa fie independenti energetic de CET-urile falimentare si nerentabile, care tot in parteneriat cu Primaria sustin subventionarea CET-ului pe banii celor nebransati la CET si subventionarea gigacaloriei indifernet deca este consumata de unul cu bani fie ca este platita unul sarman, care au urmarit prin propunerea de candidati proprii scopuri politice directe la alegerile ocale si astfel au facut jocurile lui Falca .... si sa nu uitam ca presedinta de la ULALA conform Radio-sant ar administra, fiind astfel in conflict de interese, un mare numar de imobile ... si altele) incearca sa pozeze intr-o organizatie sincer preocupata de problemele din Arad.
Nu doresc sa ma las manipulat de eforturile de rebrandizare a ULALA dupa imensul esec din alegerile locale.
ULALA este lipsita de decenta. De ce imi ceri tu mie sa iau de bune iesirile populiste a lui Arion?


LIVIU - la 11.10.2012 ora 12:20:16



Cata prostie si rautate in tara asta cum sa ne mearga bine mai Clau &CG!!!!


CG - la 11.10.2012 ora 10:43:00



Atunci cand locuitorii de la bloc voiau sa se debranseze de la CET acesti mitomani de la ULALA le dau astfel de raspunsuri (ca le-ar trebui proiecte de mii de lei si avize si autorizatii si alte 100 de mizerii) incat sa-i determine sa ramana bransati la marea hotie a CET-ului, ISTA, Primaria Arad ..., in loc sa le spuna oamenilor ca sanctiunea pentru debransare este de 250 lei, dar ca inca nu a fost NIMENI sanctionat.
Asa, cu participarea de cacao a ULALA, oamenii au ramas inca o iarna captivi in sistemul de termoficare foarte scump si foarte rece.


Clau - la 11.10.2012 ora 10:15:21



s-au trezit iar desteptii de la ULALA sa faca gargara.ce ati face fara cablu mai netotilor? cum ar mai urmari doamna de acolo telenovelele de pe Acasa? deci mai taceti ca speriati ursu


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891