Flash news:
 
<< Înapoi


UPDATE/ Falcă şi MRU ţintesc şefia PDL. Primul i-a cerut lui Blaga să-şi depună mandatul! Blaga nu renunţă!



11.12.12 de O.T.

Nici nu s-au încheiat bine alegerile parlamentare că a şi început lupta pentru şefia PDL. Astfel, Gheorghe Falcă, primarul municipiului Arad, a declarat că, în opinia sa, preşedintele PDL Vasile Blaga trebuie să-şi depună mandatul. „Eu cred că, la fel cum domnul Blaga şi alte persoane cereau ca Biroul Permanent Naţional să-şi depună mandatul după alegerile locale, lucrul acesta se va întâmpla şi în acest moment”, a declarat Gheorghe Falcă la B1 TV.
„A fost un scor propus, un punct de atins 24% la alegerile parlamentare, ca şi la alegerile locale, nu s-a atins acest lucru, eu cred că este o chestie de onoare, nu e o chestie de duşmănie, o chestie de onoare exact pentru a se da drumul la discuţii şi la alte poate proceduri de a deschide o mişcare de dreapta, pentru că ea nu se face într-o zi, astfel încât la următoarea competiţie dreapta să fie pregătită şi din punct de vedere uman, dar şi cu o altă platformă, pentru că societatea evoluează”, a precizat Gheorghe Falcă.
Acesta a mai declarat că, în opinia sa, depunerea mandatului este o chestiune de onoare. Acesta îşi doreşte crearea unei drepte puternice în România.
„O analiză în primul rând la PDL, aşa cum s-au analizat alegerile locale şi cineva a cerut ca întreg Biroul să-şi depună mandatul existând alţi oameni care doresc să conducă, cum a fost echipa care a urmat după domnul Boc să vedem ce urmează după depunerea unui mandat, să vedem o viziune exact pe ideea de a crea o dreaptă, pentru că o dreaptă nu se creează mâine, ci doar mâine se dă semnalul”, a mai spus Falcă.
Potrivit unor surse din PDL, Gheorghe Falcă intenţionează să pună mâna pe şefia PDL la nivel naţional, alături de Mihai Răzvan Ungureanu.
 

Blaga nu demisionează!
Întrebat despre o eventuală demisie din funcţie în urma rezultatelor de la alegeri, preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat că este „o situaţie mai complicată”, lăsând să se înţeleagă că nu va demisiona din fruntea partidului, aşa cum i-a cerut Gheorghe Falcă. „Eu când am pierdut alegerile pentru Bucureşti mi-am dat demisia, la Ministerul de Interne mi-am dat demisia, asta este o situaţie mai complicată”, a declarat Blaga. Acesta a mai precizat că o convenţie extraordinară a partidului ar fi oportună în primăvară.
Blaga a convocat pentru vineri Colegiul Director al partidului, din care fac parte membrii conducerii centrale a PDL şi liderii organizaţiilor judeţene.
 



Comentarii (17)

vio - la 16.12.2012 ora 15:08:27



oare a uitat basescu de cei cercetati penal? ca si finul lui face parte dintre ei ar fi strigator la cer sa fie falca la conducerea pdl-ului dar de fapt nu ne mai mira nimic in tara asta


localnica - la 16.12.2012 ora 15:00:27



ai dreptate arad arad


ion - la 14.12.2012 ora 20:18:37



Bravo,
Domnule Falca,
Va vreau presedintele PDL, la nivel National din 2013.


aradeanu' - la 11.12.2012 ora 21:45:15



Dreapta preconizata de Falca tremura tare ,de la inceput.Cat despre Neamtu,nu a fost uitat,el nu merita nici o atentie.


FONDURI UE - la 11.12.2012 ora 13:47:24



2013 este anul in care Fondurile NERAMBURSABILE Europene se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul:wwwfondurieuropenenerambursabile.ro


FONDURI UE - la 11.12.2012 ora 13:47:10



2013 este anul in care Fondurile NERAMBURSABILE Europene se acorda si la noi la fel de usor ca in statele membre ale Uniunii Europene ! Detalii pe site-ul:wwwfondurieuropenenerambursabile.ro


clau - la 11.12.2012 ora 13:21:02



mai bine legionar decit comunist .


tonton - la 11.12.2012 ora 11:36:48



Musai sa ramana cumva cumva in centrul atentiei...ca sa deturneze atentia de la alte cele...si boccele


Falca sa fie condamnat pentru faptele sale! - la 11.12.2012 ora 11:03:19



De ce toti cei care au dosare penale si au bani scapa de puscarie..este o intrebare la care nu am primit nicodata raspuns!


Asa imi place! Bateti-va pe resturi...:))) - la 11.12.2012 ora 10:49:40



Muscati-va rupeti-va pentru cateva oase roase...asa va trebuie... Mosu Base sa cada si vcavine randul sa dati socoteala. Suntem multi care nu va vom uita la momentul potrivit! Pana atunci auziti permanent vocea noastra!


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891