Flash news:
 
<< Înapoi

UPDATE/ O prostituată a făcut infarct, trupul ei fiind abandonat lângă o parcare de TIR-uri!

16.07.12 de M.T.

Prostituata care a fost găsită într-un canal, în apropierea unei parcări pentru TIR-uri, a murit în urma unui infarct. Aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma efectuării necropsiei.
O prostituată a fost găsită, duminică seara, într-un canal de pe marginea DN 7, situat în apropierea unei parcări pentru camioane.
Cadavrul a fost observat de un şofer de TIR care a alertat autorităţile. „La faţa locului au fost descoperite actele de indentitate ale victimei, fiind vorba despre o femeie de 36 de ani. Cauzele decesului urmează să fie stabilite după primirea raportului de la medicul legist”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Lorena Radu.
Cadavrul era în stare de putrefacţie, anchetatorii bănuind că moartea s-a produs în urmă cu aproximativ două săptămâni.
Pentru că a fost găsită într-un canal din apropierea parcării iar în portofel i s-a găsit o sumă de bani, se presupune că femeia a decedat în timpul unui act sexual, fiind abandonată acolo de partenerul ei, cel mai probabil un şofer de TIR.

Comentarii (1)

flo - la 17.07.2012 ora 07:05:01

o intamplare trista

Nume:
Comentariu:

Top news

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891