Flash news:
 
<< Înapoi


USL Arad, un BUTOI DE PULBERE! Purcaru, ATAC la Cristina şi Parpală. Replica: E un PĂCĂLICI!



20.02.14 de O.T.

Constituirea USD, prin asocierea PSD cu cele două partide de buzunar PC şi UNPR, subminează şi la Arad unitatea USL (PNL-PSD). Deşi liderii PSD şi PNL nu s-au atacat încă, între PNL şi PC (parteneri în cadrul Alianţei de Centru Dreapta) „securea războiului” a fost, categoric, dezgropată. La nivel local, primul care a reacţionat ca urmare a crizei USL de la Bucureşti a fost Mircea Purcaru, preşedintele PC Arad. Acesta a luat, săptămâna trecută, o poziţie dură în ceea ce-l priveşte pe liderul liberal Crin Antonescu, în urma criticilor pe care acesta i le-a adus lui Daniel Constantin, preşedintele Partidului Conservator. Purcaru a fost taxat atunci, la rândul lui, de senatorul Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, care a spus, între altele, că preşedintele PC Arad „nu este în aceeaşi ligă” cu Crin Antonescu, să-şi permită să-l critice. După ce săptămâna trecută Mircea Purcaru a ezitat să-i dea o replică hotărâtă lui Ioan Cristina, joi a „schimbat placa” şi l-a atacat vehement pe senatorul liberal.

PC ACUZĂ un troc între PNL şi PDL
„Nu ştiu în ce ligă joacă domnul Ioan Cristina, dar PC şi PSD Arad au pus serios umărul ca acesta să ajungă în Parlament. Mai întâi, am pus umărul să ajungă preşedinte al Consiliului Judeţean, funcţie care însă nu l-a prea interesat, pentru că erau făcute cărţile împreună cu PDL, ca funcţia de preşedinte să rămână la democrat-liberali, în schimbul sprijinului pentru Ioan Cristina la alegerile parlamentare”, a spus Mircea Purcaru, indicându-l şi pe artizanul jocurilor de culise din tabăra liberalilor: Caius Parpală. „Organizaţia judeţeană e condusă, de fapt, de domnul Parpală iar acesta a pregătit intrarea mai multor membri ai PDL în PNL Arad”, a declarat Mircea Purcaru, drept aluzie la faptul că mulţi reprezentanţi ai PDL din municipiul Arad au dezertat şi s-au înscris în PNL.

„Păcălici”, în loc de... „puncte-puncte”!

De cealaltă parte, Ioan Cristina nu a dorit să intre în polemică cu preşedintele PC, limitându-se să spună că, în opinia sa, prin vocea lui Mircea Purcaru, USD (PSD-PC-UNPR) a început deja, la Arad, campania electorală pentru alegerile europarlamentare.
A replicat însă dur Caius Parpală. Membru marcant al PNL şi fost preşedinte al Consiliului Judeţean, Parpală l-a caracterizat pe Mircea Purcaru drept un „păcălici”. „Domnul Purcaru este un «păcălici» în ceea ce priveşte politica. Asta ca să mă exprim elegant, să nu trebuiască să puneţi puncte-puncte. Păi cum să spună el că am renunţat la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean pentru una de senator, când eu am fost preşedinte de consiliu judeţean şi ştiu foarte bine ce înseamnă o asemenea poziţie faţă de una de senator? Nici într-un caz nu aş fi căzut la o asemenea înţelegere. Spre deosebire de mine, care la viaţa mea am «vândut» şi «cumpărat» mulţi ca şi domnul Purcaru, el nu se pricepe la politică. Politica înseamnă altceva, nu să scoţi funcţii la licitaţie cum am citit în presă că ar fi făcut ei la PC. Politica adevărată nu se face cu «păcălici»”, a declarat Caius Parpală.



Comentarii (13)

Zian - la 22.02.2014 ora 22:02:00



Atata vreme cat Galis zis Iuda va conduce liberalii de la municipiu acestia acestiia vor fi aserviti lui Falcao.


Eva - la 21.02.2014 ora 23:37:25



Mircea draga ,daca stii sa iti joci bine cartea si vad ca ai inceput-o in forta ai foarte mari sanse ca multi din votantii PNL sa voteze cu PC-ul.Nu de alta dar nu mai vor sa gireze fratietatea ticaloasa dintre Parpala ori Galis cu Falca & comp.


Alin - la 21.02.2014 ora 14:41:53



jocuri de putere...


INDEMN NEGATIV - la 21.02.2014 ora 12:54:18



....iar Parpala joaca la 4 capete,in fapt e un mizerabil tradator,care navigheaza tot timpul in ape tulburi,numai ca sa-i mearga bine! E prieten si cu dreacu' daca e cazul sa traga foloase! Din cauza acestui mizerabil,judetul a mers inapoi cu 10 ani pe cand era presedinte-pacalici la CJA.....afacerile si coruptia au inflorit iar Parpala [in fond un tzigan din Dolj,pripasit cva Falcone pre meleaguri aradene]s-a procopsit! De asta ii merge asa "bine" Romaniei,e plin de lighioane ca Parpala in toate judetele si in toate partidele......ROMANI,NU II MAI VOTATI!!


Terente - la 21.02.2014 ora 12:35:28



Te felicit pt. hotararea de care dai dovada, in mod clar ai dreptate in ceea ce spui si dovada este in modul de reactie isterica a numitului Parpala.Te asteptam cu chestii noi legate de fratia dintre PNL si PDL la Arad.


Trezor - la 21.02.2014 ora 11:54:19



Bai betivule de Nelutu Cristina vino si achita-ti notele de plata.


gogu - la 21.02.2014 ora 11:52:27



purcarule nu te mai lega de parpala,el e sluga mea din pnl


Io cu cine votez ? - la 21.02.2014 ora 11:25:50



Liberalii ar trebui sa urmeze ideea de centru-dreapta ,dar acum au ajuns un fel de partid FSN-ist aliati cu toti fostii Secretari PCR . Oare cine e "pacalici" ? Daca ar avea constiinta ar trebui sa isi dea toti demisia !


Danu - la 21.02.2014 ora 11:07:38



Florine pacalici sunt toti liberalii care se lasa pacaliti de Falca. nu ca ceilalti ar fi mai breji dar macar nu apleaca urechea la povestile lui Gogu


Florin - la 21.02.2014 ora 10:58:20



MAI BINE PACALICI DECAT SA FI VANDUT LA FALCA!!!!!!!!


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891