Flash news:
 
<< Înapoi


UTA "catolică"! Arădenii au învins de Paştile catolice şi visează la Liga I!



31.03.13 de O.T.

UTA a învins în deplasare, la Corona Braşov, luându-şi astfel revanşa pentru înfrângerea suferită în tur, când braşovenii bătut la Arad cu scorul de 1-0. Acelaşi scor a fost şi duminică, la Braşov, consemnat pe tabelă încă din minutul 18, când Laso l-a executat fără nici un fel de emoţii pe portarul gazdelor. Golul a pornit din centrarea lui Monac, care l-a găsit foarte bine pe Laso, nemarcat, în mijlocul careului. Pentru talentatul argentinian preluarea şi, apoi, şutul plasat cu care l-a învins pe portarul braşovean au reprezentat o simplă formalitate.
UTA a arătat bine duminică, la Braşov: o echipă solidă, pragmatică, în care s-a integrat foarte bine noul stâlp al apărării, Zoran Supic, aflat la primul său meci pentru „Bătrâna Doamnă”. Cu un Laso în zi bună, dar lipsându-le Voiculeţ, arădenii au reuşit să urce pe locul trei în clasament, la numai două puncte de Corona şi la patru puncte de ACS Poli Timişoara, spre bucuria fanilor (foto) care i-au însoţit la Braşov.
În urma victoriei de la Braşov, UTA intră cât se poate de hotărât în cărţile promovării, având şanse să termine chiar şi pe primul loc.



Comentarii (7)

nico - la 01.04.2013 ora 09:58:40



Si guvernul USL a invins.De astazi ,un nou val de cumpiri.Cresc preturile la tigari,bere,gaze.Aveti grije sa nu va imbolnaviti.De azi se introduce coplata.V au pacalit alesii vostrii.Sa traiti bine!


Danu - la 01.04.2013 ora 09:19:06



daca abordeaza cu aceeasi incrancenare toate partidele UTA nu are cum sa rateze promovarea!


Argus - la 31.03.2013 ora 23:03:25



Joc foarte slab, dar angajament total pentru elevii lui Adrian Falub.
Noroc ca brasovenii au jucat si ei foarte slab.
Iar cum fotbalul se joaca totusi pe goluri... victoria si cele 3 puncte raman la activul Batranei Doamne!


ilie - la 31.03.2013 ora 21:34:49



Foarte bine UTA;FELICITARI;
Doresc din inima sa promoveze UTA in Liga I;


bogdan trezu - la 31.03.2013 ora 18:41:23



joc foarte slab .....a utei , cu mare noroc am castigat ! important e ca am luat 3 puncte


N.A. - la 31.03.2013 ora 17:41:05



Bravo baieti! Haideti ca se poate!!


Red_Alin - la 31.03.2013 ora 17:23:11



UTAAAAAAAAAAAAA!!!! FELICITARI ANU ASTA PROMOVAM!


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891