Flash news:
 
<< Înapoi


Zeci de arădeni au protestat împotriva lui Traian Băsescu şi Gheorghe Falcă (GALERIE FOTO)



13.01.13 de O.T.

Zeci de arădeni au ieşit duminică în stradă, la un an de la declanşarea mişcărilor de protest care au dus la căderea guvernului condus de Emil Boc. Manifestanţii au purtat pancarte şi steaguri tricolore, scandând lozinci împotriva preşedintelui Traian Băsescu şi a primarului Gheorghe Falcă şi militând pentru independenţa Justiţiei.
Protestatarii sunt nemulţumiţi de faptul că Traian Băsescu este în continuare președintele României și dezamăgiţi de faptul că USL nu a reuşit să-l dea jos din fruntea statului.
Arădenii prezenţi la protest au rememorat evenimentele petrecute anul trecut în Piaţa Revoluţiei, scandând din când în când „Jos Băsescu!”. La miting a ajuns la un moment dat şi Marin Lupaş, consilier local municipal al USL, care s-a întreţinut cu cei prezenţi. De altfel, acesta a fost şi singurul politician care a ieşit duminică în stradă, alături de protestatari. Între cei prezenţi au fost şi reprezentanţi ai societăţii civile, membri ai Mişcării Arădene şi ai asociaţiei „Arad km. zero”, dar şi numeroşi revoluţionari.  
Forţele de ordine nu şi-au făcut simţită prezenţa decât discret, mulţumindu-se să-i supravegheze de la distanţă pe cei din piaţă.
De remarcat, că protestatarii arădeni au avut reprezentanţi şi la mitingul de la Bucureşti, din Piaţa Universităţii.




Comentarii (12)

usl e de juma de an la ugeru romaniei.... - la 16.01.2013 ora 16:18:34



suntem in plop si plopu-n-aerul usl-ist...da pe roman il adoarme care cum vrea...prostia noastra se plateste, da ce bine isi platesc domnia lor...


Sorin - la 14.01.2013 ora 10:15:39



jos Falca! Jos PDL = MCL aceeasi mizerie! jos Basescu!


rusinica - la 14.01.2013 ora 09:48:35



a lipsit trio-ul celebru Lupse-Arion-Artimon. pai se poate??


pt ciumpalac - la 14.01.2013 ora 09:12:43



asa ma,jos falca,sa vina moisescu,popa,branc si alte nulitati,bravos natiune...


cucuietii din deal - la 14.01.2013 ora 08:58:31



da ce mai strigati fratilor??????nu va convine de actualul guvern????? ce mai vreti ???? vai si amar de tara asta,unde a ajuns !!!!!


nyky - la 14.01.2013 ora 08:36:42



ce vor aradeni ?nimi.au iesit in strada sa strige jos basescu.oare basescu este vinovat de starea actuala a poporului roman ? de vina este guvernul actual condus de ponta si usl din parlament.aradeni nici nu stiti ce va asteapta in curand.foametea.aveti norocul ca puteti fugi repede in ungaria,dar restul tarii unde va fugi ?in congo.


gicu - la 13.01.2013 ora 23:22:19



oamenii nu ies pentru ca nu gasesc o motivatie, iar adunatura din piata de acu nu este una dupa care sa te iei. nu exista oameni pentru care sa iesi in strada. pe bune, ati iesi alaturi de astia?! ia puneti si galeria foto sa ii vedem


Jiji - la 13.01.2013 ora 22:10:08



Inseamna ca sunt foarte multumiti de guvernul Ponta, de cresterea preturilor la o gramada de produse, taxe etc...Ne meritam soarta ! Si injuraturile sefului de ciobani !


Dan - la 13.01.2013 ora 21:32:37



Ce mai vor oare ? Nu de alta dar asa, ca sa stie Ponta ce sa le zica ca le da, ca de dat oricum nu le da.


Adi - la 13.01.2013 ora 19:59:19



în titlu s-a mentionat (Galerie foto)...unde-s pozele fratilor?


        1 | 2    >    >>


Nume:
Comentariu:



Top news




1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100

1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 | 12 | 13 | 14 | 15 | 16 | 17 | 18 | 19 | 20 | 21 | 22 | 23 | 24 | 25 | 26 | 27 | 28 | 29 | 30 | 31 | 32 | 33 | 34 | 35 | 36 | 37 | 38 | 39 | 40 | 41 | 42 | 43 | 44 | 45 | 46 | 47 | 48 | 49 | 50 | 51 | 52 | 53 | 54 | 55 | 56 | 57 | 58 | 59 | 60 | 61 | 62 | 63 | 64 | 65 | 66 | 67 | 68 | 69 | 70 | 71 | 72 | 73 | 74 | 75 | 76 | 77 | 78 | 79 | 80 | 81 | 82 | 83 | 84 | 85 | 86 | 87 | 88 | 89 | 90 | 91 | 92 | 93 | 94 | 95 | 96 | 97 | 98 | 99 | 100


Conform Clubului Român de Presă, se pot prelua texte din conţinutul articolelor în scop de informare sau pentru revista presei, în limita a 500 de caractere. În acest caz, OBLIGATORIU se va menţiona sursa www.newsar.ro sau NEWS-AR. Reproducerea neautorizată a textelor sau imaginilor de pe acest site cu încălcarea acestor norme este interzisă fără a avea un acord scris din partea REDACŢIEI şi se va soluţiona în instantele de judecată.
  Gura lumii, slobodă!
Gheorghe Falcă nu se dezice cu una cu doua în ceea ce priveşte temperamentul. Gura lumii vorbeşte despre două deplasări

continuare »

  Ultimele comentarii
cotea în 23.08.2014
tarfe proaste , se opereaza de tinere si dupa 50 de ani li se unesc fata cu c ...
Pharmd785 în 20.08.2014
Very nice site!
Pharmg917 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oixypea2.com/qxqsxoq/4.html
Pharmd139 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharmd465 în 20.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharma19 în 20.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd823 în 19.08.2014
Very nice site! [url=http://oixypea2.com/qxqsxoq/2.html]cheap goods[/url]
Pharme578 în 19.08.2014
Very nice site! cheap goods
Pharmd221 în 17.08.2014
Very nice site!
Pharmk457 în 17.08.2014
Very nice site! cheap goods http://oieapxy2.com/tyaott/4.html

Un ritual folosit în Mozambic împotriva durerilor de cap a fost adaptat în vederea iniţierii în „Mişcarea Populară”.

SEO
ziare
 
contact@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891
publicitate@newsar.ro
tel: 0745-516915
      0357-425837
      0770-214891