Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini militează pentru reînfiinţarea şcolilor de meserii

Asociaţia Oamenilor de Afaceri Creştini militează pentru reînfiinţarea şcolilor de meserii

Samuel Caba, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Creştini şi Profesionişti, atrage atenţia asupra faptului că tot mai puţini absolvenţi sunt încadraţi în câmpul muncii, din cauza faptului că nu cunosc nici o meserie.

„Membrii asociaţiei noastre mi-au semnalat că au probleme la angajarea tinerilor, pentru că mulţi dintre aceştia ies nepregătiţi de pe băncile şcolilor. În special, este vorba despre tinerii absolvenţi ai liceelor cu profil generalist. De aceea, sunt de părere că, pentru a creşte gradul de integrare a absolvenţilor pe piaţa muncii, ar trebui reînfiinţate cât mai multe şcoli de meserii. Este un apel pe care îl facem la autorităţi, să se gândească la modul cel mai serios la reînfiinţarea şcolilor profesionale, la care să fie admişi absolvenţii de opt clase”, a declarat Samuel Caba.

Recent, 97% dintre cetăţenii români chestionaţi în cadrul unui sondaj de opinie au afirmat că reînfiinţarea şcolilor profesionale este o idee bună şi foarte bună.

Samuel Caba este de părere că în acest sens sunt binevenite şi iniţiativele private, salutând înfiinţarea, la Arad, de către Group Crişan, a unei şcoli de sudură.

  1. adica crestin si afacerist? cum e asta?

    Raspunde
    • Da, crestinii au afaceri, numai ca trebuie sa se deosebeasca de cele din lume, prin felul in care sunt administrate: cum isi platesc darile, cum factureaza , cum isi platesc salariatii, cum ii trateaza, cum se comporta cu partenerii de afaceri, in ce reinvestesc venitul lor. Domnul sa dea prosperitate oamenilor de afaceri crestini iar acestia sa finanteze lucrarea Domnului!

      Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.