Asociaţia „Vatra arădeană” doreşte reînfiinţarea Spitalului Municipal

Asociaţia „Vatra arădeană” doreşte reînfiinţarea Spitalului Municipal

Reprezentanţii asociaţiei „Vatra arădeană” acuză faptul că actuala structură de organizare a Spitalului Județean Clinic de Urgență Arad, prin contopirea unor unități spitalicești distincte și dispariția ca structură autonomă a fostului Spital Municipal Arad, „este defectuoasă ca gândire și ineficientă în practică”. În urma consultărilor cu cadre medicale și specialiști din sistemul sanitar arădean, „Vatra arădeană” susține reînființarea Spitalului Municipal Arad, subordonat Primăriei arădene, în vechea structură de dinainte de 2011, „când acesta și-a dovedit utilitatea, performanța și profitabilitatea”.

„La ora actuală, există o construcție sanitară supradimensionată, deficitar manageriată deoarece este practic imposibil să conduci un conglomerat de unități medicale cu o singură echipă managerială. Desființarea Spitalului Municipal și restructurarea gândită de «strategii» locali, primarul Gheorghe Falcă și președintele Casei Județene de Asigurări de Sănătate, Gheorghe Domșa, a condus la pierderea de sute de paturi de spital din sistemul de stat în favoarea celui privat și la anomalii funcționale de genul unor suprapuneri de secții la vechiul Municipal și la Județean (Interne, ATI, Chirurgie), la altele cu structură dublă (Gastroenterologie) doar teoretic, deoarece cea de la vechiul Municipal este mult mai bine dotată decât la Județean”, se arată într-un comunicat de presă al asociaţiei.

„Dorim reînființarea Spitalului Municipal Arad, pe vechea structură dar cu modernizările de rigoare, în subordinea municipalității. Astfel, se va readuce normalitatea în sistemul sanitar arădean, totul în beneficiul bolnavilor care, la ora actuală, sunt bulversați și pasați dintr-o parte în alta, din considerente care nu țin de calitatea actului medical. Artizanii actualei structuri au adus haos, costuri nesimțite, lipsă de calitate. Viitorul Spital Municipal va fi dotat și structurat astfel încât să corespundă cerințelor, inclusiv prin organizarea unui Centru de Primire Urgențe propriu. Astfel, se va putea rezolva și situația Maternului și a noului Spital TBC, deoarece, așa cum se observă, soluțiile găsite acum sunt doar unele de avarie, fără consistență pe termen lung”, a declarat Ciprian Luca, președintele asociaţiei „Vatra arădeană”.

  1. Mai nou Ciprian Luca care este ” mare ” candidat la fotoliul de primar si unde o sa adune 2-3% se pricepe acum si la spitale…..ma intreb, la ce nu se pricepe Ciprian Luca asta care vota la doua maini cand era deputat PSD?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.