ATENŢIE! Se fac ÎNSCRIERI la Şcoala Populară de Arte

ATENŢIE! Se fac ÎNSCRIERI la Şcoala Populară de Arte

Persoanele care doresc să îşi înscrie copiii la unul din cele 20 de discipline ale Şcolii Populare de Arte o pot face până în data de 30 septembrie, informează Centrul Cultural Judeţean Arad. Cursurile oferite sunt dintre cele mai variate.

Astfel, începând cu vârsta de 7 ani, copiii sunt aşteptaţi la cursuri de pian, vioară sau balet, contra unei taxe de 400 de lei iar cei care au împlinit 10 ani pot opta pentru instrumente de suflat (saxofon, taragot, clarinet), unde preţul este de 500 de lei.

Alte discipline de interes pentru copiii care au împlinit vârsta de 10 ani ar putea fi bateria, unde preţul cursurilor este 350 de lei, actoria (350 de lei), pictura (400 de lei), grafică (400 de lei), design (400 de lei) sau fanfară, la secţia Buteni (325 de lei).

La disciplinele canto clasic, canto popular şi canto muzică uşoară, unde taxa este de 500 de lei, pot fi înscrişi tinerii de la vârsta de 14 ani. Pentru aceaşi categorie de vârstă există şi cursurile de design grafic computerizat şi artă fotografică, unde preţul este de 425 de lei.

Taxele pot fi plătite în rate, prima rată în luna septembrie, iar cea de-a doua în luna ianuarie. Taxa de înscriere pentru oricare dintre discipline este de 5 lei, iar cea pentru diplomă de 20 de lei.

Important de menţionat şi faptul că, pentru disciplinele canto muzică uşoară, canto clasic, canto muzică populară şi pian vor avea loc concursuri de admitere (audiţii). Acestea se vor desfăşura după cum urmează: canto muzică uşoară – miercuri, 21 septembrie, ora 17, sala 14, respectiv sala 20, canto clasic – joi, 22 septembrie, ora 17, sala 13, respectiv sala 21, canto muzică populară – joi, 22 septembrie, ora 17, sala 13, respectiv sala 21 şi pian –miercuri, 21 septembrie, ora 17, sala 14, respectiv sala 20.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.