Bilanţul furtunii: zeci de copaci doborâţi, maşini şi blocuri avariate

Bilanţul furtunii: zeci de copaci doborâţi, maşini şi blocuri avariate

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad a dat publicităţii bilanţul furtunii care s-a abătut miercuri, la prânz, asupra judeţului.

Astfel, potrivit căpitanului George Pleşca, purtător de cuvânt al ISU, au fost inundate 12 gospodării (dintre care două în Arad şi 10 la Pecica). Şapte arbori au căzut peste autoturisme (toţi în municipiul Arad) iar 56 de arbori au căzut pe drumuri naţionale, judeţene, comunale, străzi şi trotuare. Trei imobile au fost avariate, un bloc de locuinţe şi căminul cultural ambele din Utviniş (comuna Zimanul Nou) şi încă un bloc din municipiul Arad (cartierul Micălaca). În plus, zece arbori au căzut peste liniile de joasă tensiune.

„Pentru restabilirea stării de normalitate au intervenit Detaşamentul Arad şi Garda de intervenţie nr. 2 chişineu Criş cu 3 ofiţeri şi 40 subofiţeri, fiind necesară suplimentarea forţelor de intervenţie cu sibofiţeri din turele libere. În sprijin au fost solicitate Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Pecica, Sântana, Zimanu Nou şi Arad, care au intervenit cu un număr de 30 voluntari si angajaţi ai primăriilor şi cu tehnica necesară tipului de intervenţie. La această oră Detaşamentul Arad intervine în municipiul Arad cu 4 echipaje pentru îndepărtarea arborilor sau a elementelor de construcţie căzute”, a declarat căpitanul George Pleşca.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.