Boala limbii albastre LOVEȘTE în REZERVAȚIILE din România: Aproape jumătate dintre zimbri de la HAȚEG au fost RĂPUȘI DE BOALĂ!

Boala limbii albastre LOVEȘTE în REZERVAȚIILE din România: Aproape jumătate dintre zimbri de la HAȚEG au fost RĂPUȘI DE BOALĂ!

Boala limbii albastre a făcut ravagii în rezervația de zimbri Hațeg-Slivuț. În mai puţin de o lună, cinci din cei 13 zimbri din rezervație au murit.

În județul Hunedoara a fost declarată „zonă de restricție” după ce medicii veterinari au confirmat două focare de boala limbii albastre în rezervaţia de zimbri Hațeg-Slivuț şi într-o gospodărie din Petroşani.

În urmă cu 2 săptămâni au murit primele 3 exemplare de zimbri: unul în vârstă de 5 ani, celălalt de 10, iar al treilea: un pui de un an şi câteva luni.

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Hunedoara, Horea Golea, a declarat, joi, că în urmă cu o zi au murit alte două femele zimbru, în vârstă de 2, respectiv 15 ani.

„Cele două femele au decedat în rezervaţie în prezenţa medicilor veterinari, care au luat probe pentru analize. Din păcate, până acum avem cinci zimbri morţi, iar la primii doi analizele au confirmat deja existența bolii limbii albastre. Până la primul deces, când am bănuit existența bolii, toţi zimbrii au fost expuşi deoarece boala se transmite prin muşcătura de ţânţar, iar deratizările şi măsurile conform indicaţiilor medicilor au fost făcute după. Medicii veterinari spun că animalele pot trece prin boală, la fel cum oamenii se însănătoşesc după o gripă puternică”, a precizat purtătorul de cuvânt al Direcţiei Silvice Hunedoara, Horea Golea.

Potrivit acestuia, starea celor opt zimbri rămaşi în rezervaţie este supravegheată în continuare atât de medicii veterinari cu care Direcţia Silvică Hunedoara are contract, cât şi de reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor informa, în urmă cu o săptămână, că 21 animale au murit în România din cauza bolii limbii albastre, aceasta afectând în prezent 935 de animale din 158 de comune.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.