BREAKING NEWS/ Trafic blocat pe DN 7, la Lipova, în urma unui ACCIDENT rutier în care au fost implicate TREI AUTOTURISME ŞI UN AUTOCAR PLIN CU PASAGERI!

BREAKING NEWS/ Trafic blocat pe DN 7, la Lipova, în urma unui ACCIDENT rutier în care au fost implicate TREI AUTOTURISME ŞI UN AUTOCAR PLIN CU PASAGERI!

Un autocar plin cu pasageri a fost implicat într-un accident rutier produs la ieşirea din Lipova spre Deva, mai multe persoane fiind rănite.

Potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române, „în judeţul Arad, traficul rutier este întrerupt pe DN7, la ieşirea din Lipova către Deva, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme şi un autocar. Conform primelor informaţii primite de la faţa locului, trei persoane au fost rănite”.

Informaţia a fost confirmată şi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Arad, care a şi trimis echipaje SMURD la faţa locului.

UPDATE/ Trei persoane au ajuns la spital
Trei persoane au suferit răni uşoare şi au fost transportate, pentru control medical amănunţit, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Potrivit INFOTRAFIC, circulaţia rutieră a fost reluată în jurul orei 19,15.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.