Calimente: „ALDE Arad și-a RETRAS SPRIJINUL politic pentru un număr de CONSILIERI locali“. Între ei se află și doi foști primari! Vezi LISTA COMPLETĂ

Calimente: „ALDE Arad și-a RETRAS SPRIJINUL politic pentru un număr de CONSILIERI locali“. Între ei se află și doi foști primari! Vezi LISTA COMPLETĂ

Din cauza activității slabe în campania electorală sau a sabotării în mod intenționat a activității ALDE Arad, Mihăiță Calimente a decis retragerea sprijinului politic pentru șase consilieri locali.

„Am avut delegația permanentă, care a confirmat hotărârea pe care am luat-o, drept pentru care, în baza delegației permanente, am înaintat Prefecturii documentele necesare pentru retragerea sprijinului politic a acestor consilieri județeni. Prefectura a luat la cunoștință hotărârea delegației, drept pentru care, prin ordin al prefectului, s-a constatat încetarea de drept, înainte de expirarea normală a mandatelor de consilieri locali“, a declarat Mihăiță Calimente.

ALDE Arad și-a retras sprijinul politic pentru următorii consilieri locali: Stoicu Lucian – Vinga (fost primal al comunei), Horga Dorel – Vladimirescu, Simon Dan – Șimand (fost primal al comunei), Bej Victor – Zărand și Ciupe Teodor – Mișca.

„Foștii consilieri pot face contestație la delegația permanentă națională, dar Prefectura a constatat faptul că actele pe care noi le-am înaintat în legătură cu activitatea lor sunt în ordine și există o hotărâre a celor doi co-președinți ALDE. Persoanele care le vor lua locul se află deja pe listele transmise consiliilor locale“, a precizat președintele filialei ALDE Arad.

  1. Grea alegerea făcută,cred că ia fost greu dlui calimente când a realizat ce șerpi veninoși a încălzit la din,dar în politica dreptatea,cinstea și verticalitatea trebuie să triumfe,nu sa fie lăsate deoparte.de aceea uneori trebuie să fii că un judecător aspru, dat drept.sper din tot sufletul că nu vor mai exista și alte elemente dușmănoase rămase nedepistate,dacă știți ceva,vă puteți adresa cu cea mai mare încredere forului superior al ALDE.

    Raspunde
  2. la o privire mai atenta se poate vedea ca au fost executati oamenii fostului presedinte Ciupe. logic urmeaza retragerea sprijinului politic pentru Ionel Ciupe de la consiliul municipal. nu?

    Raspunde
  3. Pierderea calități de ales se comunica de Secretariatul General ALDE

    Raspunde
  4. Dacă nu va deranjează comunicați la cja anularea voturilor proporțional cu 6 de voturi a celor excluși .situație în care sa scădeți sub prag și invalidarea consilierilor județeni alde

    Raspunde
  5. 6 reprezintă nr celor excluși înmulțit cu nr de voturi obținut la locale

    Raspunde
  6. Bravo ALDE Arad dați dovada de curaj

    Raspunde
  7. Ce calitate mai are IONEL CIUPE in partid ,,zapacita ai mica de fiisa mai e,,sunt niste oameni de doi lei,,,o zi placuta,,va astept la protest, ceau

    Raspunde
  8. Urmaresc cu atentie fenomenul politic din Romania si in special din Arad , nu voi face acum o analiza amanuntita a politicienilor aradeni actuali , insa , de departe cel mai nociv , ipocrit si fatarnic politician din Aradul nostru este acest Calimente care ne-a facut orasul si judetul de ras de foarte multe ori , citeam undeva ca protestatarii au iesit in strada si pentru a scapa ROMANIA de asemenea indivizi ! Si inca ceva , nu uitati ca un foarte cunoscut jurnalist a spus ca unitatea de masura a nesimtirii este ,, calimenta ” si nimeni nu l-a contrazis !

    Raspunde
    • Apropo de retragerea sprijinului politic,Calimente se spală pe mîini ca şi PILAT.Imediat după aflarea rezultatului alegerilor trebuia să-şi dea demisia.dar cine eşti tu Calimente să te erjezi în judecător să treci peste statitul ALDE şi să iei asemenea măsuri ?? Vei plăti scump pentru asta!!

      Raspunde
      • Ai făcut din incompetența ta titlu de glorie eliminînd prin execuție publică nişte oameni care au muncit pentru a forma ALDE ARAD.Tu ai fost numit dar aceşti oameni au fost ALEŞI de către comunitățile lor,auzi Calimente? că la tine mă refer!! RUŞINE!!!

        Raspunde
        • Bravo Calimente,asa iti asumi responsabilitatea pt.esecul de la alegeri,aruncand vina pe alti???Rusine traseistule!!!Daca ti se retrage sprijinul politic si tie,unde te mai „lipesti”,te intorci de unde ai plecat sau cauti alte partide sa te adopte?Rusinee tradatorule!!

          Raspunde
  9. Calimente n-a facut nimic in colegiul 4 timp de 8 ani de zile, de aia nu a iesit acum. Cauta vinovati poate asa nu i se cere lui demisia pentru o porasta organizare a partidului

    Raspunde
    • Tin sa te informez ca in lista sunt si doi viceprimari iar la ora actuala sunt consilieri locali nu consilieri judeteni si au fost alesi de oameni nu au fost numiti de tine …acesti oameni s au zbatut si fizic si psihic si ce pretentii ai avut sa ajungi in parlament cand oamenii nici nu te cunosc … te ai asezat in scaun si ai asteptat rezultate

      Raspunde
  10. Calimente și Galis doi ” valorosi” de altfel dați vina pe oamenii care nu v-au votat? Pai poate candidați în Bulgaria ca acolo nu va cunoaște nimeni și poate asa „valoarea” voastră se va confirma! Hai sa fiti sănătoși și nu uitați ca roata se întoarce!

    Raspunde
  11. Mama,ce intocsicare,nu ma mir,vad ca Purcaru(specialist in intocsicare,nu uitati ca vine si el din structuri cu semne de intrebare) este de fata,dar oare face fata realitatii?s-a gudurat pe langa Calimente cu toate ca l-ar musca precum ar face-o un sarpe.

    Raspunde
  12. Rusinea politicii aradene , Calimente-somnorila , traseist patentat , la al 5-lea partid , cat de ordinar si nesimtit s-a fi , ma epava politica ? oamenii astia au crezut in ALDE , iar tu confisti tot , dar iti spunem ceva ma Vermorelianule , vei plati scump pentru asta !!!

    Raspunde
  13. am depus pangere impotriva abuzului facut de Calimente .nu pot sa cred ca dupa 5 mandate in Camera Deputatilor ,unde se initiaza si voteaza legi sa nu fi capabil sa respecti statutul unui partid. Trimis in calitate de presedinte interimar pentru a mai prinde un mandat . in anul 2014 la alegerile prezidentiale ati fost impotriva noastra ca P L R ,in anul 2016 alegeri locale ati pazit sectile de votare cu penelisti si politisti .

    Raspunde
  14. la alegerile din 11 decembrie ati primit raspunsul alegatorilor

    Raspunde
  15. Auzi CALIMENTE ! Da ce ai facut TU pentru aceasta organizatie?Ca sa nu fie slaba?Spune in direct cate persoane ai adus tu in ALDE si cand!La masa pusa ai venit cu cei 2- trepadusi,atat ai facut TU,da si ai avut pretentia sa fi deputat,da?DEPORTAT erai mai bine,crede ma!

    Raspunde
    • Întrebați cîte organizații a înființat de cînd a venit?? Dar de desființat nu mai vb !! Dacă ar fi alegeri duminică ar avea sub 2% !!Încă mai merge pe la televiziuni că doar doar îl remarcă cineva să-i mai dea să sugă ceva,libidinosu de Calimente!!Pleacă odată !!

      Raspunde
  16. VERMOREL SI SERINGARU,CHIAR MI-A FOST DOR DE VOI!abia astept sa iesiti cu aliatii in strada,sa vedem ce vor zice aradenii,pe buna dreptate vor striga HIUO,HOTILOR,ati prostit cu APA CHIOARA in vama ,pe toti cei care au trecut in perioada voastra de glorie ,prin .ele.Seringaru a continuat cu destramarea singurei fabrici de seringi din tara,nu-i nimic ca putem importa,de ce sa avem noi productie,oare cat a fost mita !

    Raspunde
  17. Cu părere de rău dar ALDE Arad și-a pierdut spiritul cu care a început ca partid politic în Arad. Copiereea metehnelor din vechile partide precum și amânarea sine die a alegerilor va face din ALDE un parti nefrecventabil. NU știu dacă argumentele pentru care consileirii au fost înlocuiți sunt acoperite de regulamente sau Statut, dar am convingerea că s-a făcut din nou o mare greșeală.

    Raspunde
  18. Simpatizant alde 5 februarie, 2017, 8:50 pm

    Calimente ai furat organizatia Alde si nu ai mai facut alta in judet. Ai fost interesat sa castigi un nou mandat de parlamentar ca sa ajungi la pensie peste 4 ani . Sper sa se trezeasca acum Tariceanu si sa isi dea seama de mirsaviile pe care le faci . P S D Arad isi bate joc in frunte cu Fifor si Caprar de Alde Arad. Calimente nu vei fi secretar de stat.Videscu marmota P S D a ajuns mare secretar de stat .Retragi sprijinul politic la oameni de valoare din partid de care ti-e frica. Nu ai vrut sa ne inregistrezi documente adresate Comisiei de Etica si Integritate Alde Arad motivand ca nu aveti registru si stampila la partid. Esti un om de nimic si urmaresti doar interesul personal .

    Raspunde
  19. aSimpatizant alde 5 februarie, 2017, 9:04 pm

    Calimente nu respecti statutul Alde .Faci un mare abuz si o sa platesti asta in fata lui Tariceanu .

    Raspunde
  20. Bai sunteti intregi la cap?cum vreti voi sa respecte Calimente statutul,cand el nici nu il cunoaste?el cu echipa lui de 3 lulele,3 surcele,habar nu au de asa ceva,ba chiar se dezinformeaza reciproc,se invart in jurul cozii,ca si cainii turbati.

    Raspunde
  21. Ce stii tu Alex,nu il cunosti pe Purcaru,are un teanc de diplome,habar nu ai ce studii are si de drept!da,da si de ce vrei tu ,le arata doar in secret,asa cum se vede ca i-a luminat si pe cei din poza.Doar ca lumina vine o data pe an si nu langa biserica rosie,VINE PE TARAMUL SFANT.

    Raspunde
  22. Calimente a inceput cu primi 6 exclusi,dar in mintea lui putreda ,daca reuseste cu acestia,urmeaza sa ii demita pe toti din ALDE Arad,astfel ca sa ramana el cu trupa lui de 2 lei(5membrii)ca si asa nu este verificat cati membrii vor ramane.(este un scenariu SF),dar sa stiti ca il analizeaza

    Raspunde
    • Cand ti ai castigat locul in parlament timp de 8 ani ai sunat pe cine te a ajutat sa ajungi acolo sa le spui macar un multumesc ??? Pe spatele oamenilor ai ajuns domnule Calimente !!!!In 8 ani ce ai facut pentru Arad sau satele judetului ??? Arata cu degetul un lucru facut pentru judetul nostru !!! Urca te in masina si dute la Sepreus sa vezi un drum judetean !!! Dar ajunge sa ti incasezi salariul de restul nu mai conteaza !!

      Raspunde
    • Marmota e ca reușit cu ăștia 6 stai liniștit urmează și Ciupe

      Raspunde
  23. Asa fac toti excrocii,ii ajuti s a isi duca la indeplinire planul si cand este sus nu mai are nevoie de tine,te da la o parte ptr.ca fata de tine nu poate face pe increzutul,ptr.ca tu stii cum a ajuns acolo.

    Raspunde
  24. Posturilor susțineți infractori ca Stoicu.Simon Ciupe Titus colaborator a securități sunteți de tot rahatul

    Raspunde
  25. Imi plac cei din poza,nu degeaba se spune ca CINE SE ASEAMANA,SE ADUNA,,,

    Raspunde
  26. Da,draga Alin,cei 3FRIPTURISTI,sti de unde-i stiu? Unul de la FALIMENTAREA (A PUS DOAR UMARUL) singurei fabrici de seringi din tara(alias Galis),unul care dormea pe banii nostri a contribuabililor ,pe la parlament si care a facut zero barat pentru noi aradenii si tapul al treilea facea anticampanie prin judet pentru partidul pe care il reprezinta(mai precis l-am vazut cu o primarita din judet in perioada de campanie,in loc sa fie cu colegii lui de partid)

    Raspunde
  27. Trio hahaleros , tusea,junghiul si sughitul , Calimente traseistul , Dekany praf de nas si Purcaru talambocu , daca jalnicii astia au ajuns s a faca jucurile in ALDE ARAD inseamna ca partidul asta dispare din peisajul politic aradean !

    Raspunde
  28. DRAGI NĂTÂNGI ȘOBOLANI,
    Sunteți chiar atât de retardați încât nu ați observat ÎNCĂ CĂ corabia voastră a început să ia apă și că vă scufundați ?! Ați ajuns într-un asemenea hal de decădere încât vă sfâșâiați între voi.De fapt,dispariția voastră nu mai poate avea loc decât prin IMPLOZIE; ați ajuns să distrugeți tot.În faza în care vă aflați,vă mâncați între voi ca…șobolanii (atunci când rămân blocați în galeriile de mină) .Ce mai sperați?Ați vrut să-i distrugeți pe alții.Nouă,privitorilor-nu ne mai rămâne decât să vă admirăm cum vă devorați unii pe alți.Ascundeți-vă,mai bine ! Până nu e prea târziu.
    Oare care va fi șobolanul câștigător?! Că de raticid facem noi rost ca să-l premiem.

    Raspunde
  29. calimente distrugi tot ce au construit altii si tariceanu nu stie

    Raspunde
  30. Calimente , mincinosule herniat care esti , pai nu ziceai tu inainte de alegeri ca daca ai rezultate slabe o s-a iti dai demisia ! da tu , hahalero , nu ai bun simt nici macar cat o cloanta de hamster , oricum pieirea ta politica e aproape , tic-tac , tic-tac ……

    Raspunde
  31. Bine spus herniat sau cum se spune în popor (còiet)o să-şi piardă sculele tot mergînd pe la televiziuni la Bucureşti.ca să tacă mai mult ghîndeşti că e un urangutan onanist.Mi -ar fi ruşine să mai apar între oameni .Dar de unde ruşine?Ruşine!!

    Raspunde
  32. Mai martoaga udurosa zisa Cacalimente ! la scorul jenant obtinut de tine la parlamentare trebuia s’a te duci dreakului departe de Arad , da tu , marele vinovat de catastrofa ALDE la Arad ai executat politic o parte din oamenii care au creat partidul la Arad , oricum in curand vei ajunge acolo unde iti este locul ,in latrina politicii !!

    Raspunde
  33. Lasati-l mai fratilor pe mister Vermorel s-a bolonzeasca asa , incet , deputat canci , secretar de stat ioc , cat despre subprefect …..Galis , asa ca …e bine , nu ?

    Raspunde
  34. Auzi ma,slaba activitate!dar tu ce activitate ai avut?mai precis Calimache!ai constituit tu macar o organizatie?din datele pe care le vedem pe ziare rezulta ca raspunsul tau este NU.adica nu esti capabil sa creezi una!darami-te mai multe si atunci ai tupeul sa te iei de oameni cre au muncit sa organizeze? CALIMENTE NU UITA,RAZBUNAREA E A TA,DAR ORICARE VANATOR AJUNGE VICTIMA !VIATA O DEMONSTREAZA DE FIECARE DATA,SA ITI ADUCI AMINTE DE MINE CAND ZILELE APOCALIPTICE TE AJUNG DIN URMA !

    Raspunde
  35. \un fost simpatizant 7 februarie, 2017, 11:22 pm

    nu te vor alegatorii si nici membrii de partid ,esti de domeniul trecutului *sper sa intelegi asta’

    Raspunde
  36. calimente esti un tradator*esti omul pus de pnl sa distruga organizatia alde .sper sa afle tariceanu.

    Raspunde
  37. nu o sa primes ti nici o functie sj psd tea pacalit calimache

    Raspunde
  38. esti pacaliciul de servici a marelui psd

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.