Calimente, despre Arad: „Sub conducerea lui Falcă, a devenit un oraș de mâna a treia”

Calimente, despre Arad: „Sub conducerea lui Falcă, a devenit un oraș de mâna a treia”

Mihăiță Calimente, președintele ALDE Arad, face referire, într-un comunicat de presă, la ieșirea Aradului din cursa pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii.

„Autosuficient și îngâmfat în tot ceea ce privește comunicarea, orașul nostru a fost eliminat din competiția respectivă în primă fază, având cel mai slab proiect. S-au cheltuit pentru acest «cel mai slab proiect» 20 de milioane de euro“, a declarat președintele ALDE Arad.

„Cred că Domnia-sa (n.r. – Gheorghe Falcă) a intuit faptul că Timișoara va câștiga această onoare de a fi capitală cultural europeană și din acest motiv a urmat, fără să aibă nici o împuternicire, proiectul zonei metropolitane Timișoara. Nici nu se putea altfel, în timp ce Timișoara înflorește, iar Aradul, sub conducerea lui Falcă, a devenit un oraș de mâna a treia. Orașul abia mai dă semne de viață. Timișoara a atins cifra de 350.000 de locuitori, Aradul a scăzut la 150.000 de locuitori. Murdăria din oraș se evidențiază prin prezența șobolanilor în zona verde, centrală a orașului. Șobolani care își duc traiul nestingheriți printre locuitori, printre lucrări edilitare făcute de mântuială. Din punct de vedere economic suntem depășiți la toate capitolele de vecinii noștri. Cultural… despre ce să vorbim… Cei mai mulți bani de la cultură se duc pe serbări dedicate primarului, camarilei sale și partidului portocaliu“, a transmis Mihăiță Calimente.

„Aeroportul este ca și cum n-ar fi, vrăjelile cu olandezii nu le mai crede nimeni. Proiectul Timișoara europeană se desfășoară având în centrul său râul Bega. Noi ce să punem? Mureșul nostru arată neîngrijit și abandonat. Faleza Mureșului nu mai este un loc de promenadă, precum odinioară. Pe Bega sunt vaporașe, pe Mureș sunt rațe. La Timișoara zboară companii importante din domeniul transporturilor aeriene, la Arad zboară numai ciorile rătăcite prin zonă. Aș putea continua și așa voi proceda în toată această campanie electorală, prezentând realizările mărețe ale lui Falcă“, a mai declarat deputatul Calimente.

„Închei acum spunându-vă că în viziunea primarului Falcă, Aradul va trebui să fie un cartier al Timișoarei. Eu doresc ca Aradul să redevină ceea ce a fost în anul 1918… cel mai bogat și industrializat oraș al Transilvaniei. Se poate obține acest deziderat pentru că avem toate atuurile, însă din păcate am ales mereu un om care, în viziunea sa bolnavă, ne-a adus în situația de astăzi“, a precizat Calimente.

  1. Imi pare rau ptr.domnia voastra dl.Calimente,dar cum aveti atat de mult tupeu sa vorbiti acum,cand de fapt ati avut timp destul alaturi de Falca,credeti ca ne puteti impresiona cu asta?Cred ca prea multi aradeni si-au dat seama de acest lucru.Un sfat bun dl.Calimente:mai bine tace-ai ca filozof ramane-ai.

    Raspunde
  2. Doru stim cine te-a pus sa comentezi.Calimente NU s-a inteles cu Falca niciodata l-a atacat intodeauna cind a avut ocazia.Bine cu d-l Falca s-a avut Ciupe stii tu carei povestea.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.