Călin Abrudan: „Voi fi garantul comunicării, implicării și a legăturii între BPJ și toți aleșii locali”

Călin Abrudan: „Voi fi garantul comunicării, implicării și a legăturii între BPJ și toți aleșii locali”

Aşa cum era de aşteptat, Călin Abrudan, primarul oraşului Ineu, şi-a depus candidatura la funcţia de preşedinte al Ligii Aleşilor Locali ai PNL Arad.

Susţinut de deputatul Eusebiu Pistru în demersul său, Călin Abrudan a declarat că va fi garantul unei mai bune legături între Biroul Permanent Judeţean al PNL şi aleşii locali ai partidului.

„Mi-am depus candidatura pentru funcția de președinte a Ligii Aleșilor Locali din cadrul PNL Arad. Vreau să candidez la Liga Aleșilor Locali tocmai pentru a da forță primarilor, viceprimarilor și consilierilor locali în relația cu BPJ. Consider că Liga Aleșilor Locali trebuie să fie un mijloc de sprijin pentru toți aleșii locali, dar și pentru cei care doresc să acceadă la o funcție administrativă, aceasta fiind o școală politică pentru ei”, a declarat primarul Călin Abrudan.

„Ce îmi doresc cel mai mult de la Liga Aleșilor Locali, constă în crearea legăturilor de familie liberală, de revenire la gânduri bune și la unitate a tuturor aleșilor locali PNL. Le mulțumesc tuturor colegilor care m-au încurajat în acest demers și îi asigur pe toți aleșii locali, că dacă voi fi ales președintele Ligii Aleșilor Locali, voi fi garantul comunicării, implicării și a legăturii între BPJ și toți aleșii locali”, a mai spus Abrudan.

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.