Călin Bibarț (PNL): „Mă aștept ca PSD să ceară anularea reabilitării celor 100 de străzi!”

Călin Bibarț (PNL): „Mă aștept ca PSD să ceară anularea reabilitării celor 100 de străzi!”

Viceprimarul Aradului, Călin Bibarț susține că se așteapta ca PSD să „facă ceea ce știe cel mai bine” și să se poziționeze împotriva proiectului municipalității, cerând astfel anularea reparațiilor celor 100 de drumuri.

„Consider că a face administrație este mult mai greu și diferit decât a sta deoparte, a vota împotrivă și a face pe Gică Contra mereu. Există o diferență uriașă între cei care muncesc pentru dezvoltarea Aradului și cei care mereu comentează și votează împotriva tuturor proiectelor administrative. În urmă cu două luni Primăria a fost criticată pentru că nu rezolvă problema gunoiului stradal, după ce aceasta s-a soluționat, aceleași personaje care criticau municipalitatea au cerut anularea contractelor pentru a nu se mai strânge gunoiul. Aceasta este logica defectuoasă a PSD-ului. Critică problemele, iar mai apoi contestă și cer anularea soluțiilor. Astfel că mă aștept și în cazul acestui proiect, de reabilitare a celor 100 de străzi, ca domnii consilierii PSD să conteste campania și să ceară anularea contractelor de reparații ale acestor drumuri”a concluzionat Călin Bibarț, prim-vicepreședinte organizația municipală a PNL Arad.

  1. aveti dreptate de ce psd si alde nu se lupta a se faceti investitii in special militare intrucat aradul ca si intregul judet dispune de o bogata zona industriala o infrastructura destul de buna respectiv autostrada ,aeroport,retea feroviara moderna si nu ultimul argument muncitori forte buni si aradul dispune de doua universitati care ar putea pregati cadrele necesare

    Raspunde
  2. ciuma rosie nu stie decat sa critice , se vede ce face cu tara ei stiu ca administrarea e un lucru greu pentru ei si atunci fac ce stiu mai bine mint si dezinformeaza

    Raspunde
  3. In multele mandate pe care le-ati avut nu ati facut nimic, cu exceptia smenurilor si a lucrarilor de proasta calitate facute la cel mai mare pret din lume. Opozitia nu se opune proiectelor ci intentiei de frauda. Asta incercati voi sa ascundeti , ca de obicei.

    Raspunde
  4. asa zisa opozitie cioma rosie se opune la orice investitii ce se fac in vestul tarii , ei vor sa faca investii cu tel drum si sa depindem de pomeni rosii

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.